Primăria Sectorului 3 vrea să preia în administrare Bulevardul Nicolae Grigorescu și să construiască trei pasaje supraterane
Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat joi cu 15 voturi favorabile, 6 împotrivă şi 8 abţineri un proiect prin care solicită preluarea în administrare a Bulevardului Nicolae Grigorescu (de la Bulevardul Basarabiei până la Splaiul Unirii), precum şi a zonelor de racord cu arterele care preiau circulaţia rutieră din Bulevardul Nicolae Grigorescu.
Cererea va fi înaintată Consiliului General al Capitalei, având în vedere că bulevardul respectiv este administrat de către Administraţia Străzilor.
Conform raportului de specialitate, circulaţia rutieră care se desfăşoară pe acest bulevard "se blochează în trei puncte cheie", la intersecţia cu: str. Constantin Brâncuşi, cu str. Liviu Rebreanu şi cu str. Camil Ressu. Soluţia pe care o propune Primăria Sectorului 3 este construirea unor pasaje rutiere supraterane care să traverseze cele trei noduri rutiere şi care să preia tranzitul dintre cele două sectoare limitrofe, informează Agerpres.
Consilierul local PNL Constantin Neagu a apreciat că realizarea pasajelor rutiere nu reprezintă o soluţie pentru dezvoltarea durabilă a unei capitale europene. El a pledat pentru susţinerea transportului în comun şi alternativ.
"Istoria altor oraşe importante din această lume ne învaţă că într-un oraş trebuie să punem în evidenţă arhitectura, spaţiile verzi, transportul alternativ. Nu cred că este o soluţie să facem şi mai mult loc pentru autoturismele personale. (...) Nu este o soluţie la trafic construirea acestor pasaje supraterane în mijlocul sectorului", a spus el.
Eugen Matei (USR) a atras atenţia asupra faptului că pe 5 ianuarie au fost anunţaţi câştigătorii în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru extinderea liniei de tramvai, inclusiv pe Bulevardul Nicolae Grigorescu.
"Cum veţi convinge CGMB să voteze acest proiect, dacă are studii de fezabilitate în implementare pentru exact acelaşi tronson? Cum ajungem cu acest gen de proiecte în consiliu să le aprobăm, doar pentru că vrem noi, fără să ne gândim în context? E absolut aiurea ce se întâmplă aici. Avem 3,9 milioane lei alocaţi pentru un studiu de fezabilitate care implică exact bulevardul acesta - informaţie verificabilă pe toate sursele", a precizat el.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News