Live

Preot din Vaslui, dator vândut la enoriași. Oamenii spun că ar fi pierdut banii la păcănele. "Nu e așa! M-am încurcat cu un cămătar"

Data actualizării: Data publicării:
Lumina Sfântă e adusă în această seară de la Ierusalim. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un preot din județul Vaslui este acuzat de localnici că le-ar fi jucat banii la păcănele. Bărbatul ar fi luat împrumuturi de la cel puțin 20 de oameni, dar a uitat să le înapoieze datoria. O bătrână, care a și murit între timp, i-ar fi dat cu împrumut părintelui peste 20.000 de lei. Preotul acuzat că a căzut în patima jocurilor de noroc neagă parțial acuzațiile și se jură că nu i-a jucat la păcănele. "M-am încurcat cu un cămătar. Le voi înapoia banii oamenilor", a declarat preotul pentru Vremea Nouă.

Preotul din parohiile Hălărești și Siliștea, comuna Iana, județul Vaslui, are datorii uriașe la enoriași. Bărbatul ar fi luat cu împrumut zeci de mii de lei de la oamenii din comună, pe care a omis să îi mai dea înapoi. Localnicii păgubiți susțin că preotul ar fi pierdut banii la păcănele.

Într-un singur caz, o femeie din sat i-ar fi dat preotului, mai demult, 24.000 de lei. Ar fi recuperat doar 2.300 de lei din sumă. Pe patul de moarte, bătrâna de 81 de ani l-a implorat să îi restituie împrumutul. În zadar, însă. Femeia a murit fără să își mai recupereze banii. Ba mai mult, preotul i-ar fi zis cu cinism: "Lasă, tanti, că te îngrop eu de banii ăștia", scriu jurnaliștii de la Vremea Nouă.

"Bătrâna i-a dat și ea preotului bani cu împrumut, însă el are de la mulți oameni bani luați cu împrumut! Are datorii mari, nu știu o sumă exactă, dar la câți oameni s-au plâns cred că e destul de mare. Sunt peste 20 de oameni care se plâng! Da, este adevărat că are să-i dea bătrânei care a decedat peste 20.000 de lei (n.r. 21.700 lei). Nu este normal ce face el, că are atâtea datorii la enoriașii din parohie”, a precizat, pentru sursa citată, dascălul bisericilor din Hălărești și Siliștea, Petruț Buliga, moștenitor în acte al femeii decedate.

Prin ultițele satului se zvonește că preotul ar fi căzut în patima jocurilor de noroc. Bărbatul în sutană respinge vehement aceste acuzații.

"Nu este chiar așa, cum spune lumea, se exagerează! Nu i-am spus femeii care a decedat că o să o îngrop eu de banii datorați, nici pomeneală! (...) Este adevărat că am datorii mari la oameni, dar mi-am cumpărat o casă și m-am încurcat cu un cămătar! (...) S-au tot acumulat datoriile (...) și s-a ajuns la o sumă consistentă și pierdeam apartamentul. Și atunci a trebuit să mă împrumut, din stânga, din dreapta, ca să-i dau cămătarului dijma. Din cauza asta am ajuns în situația de față. Înțeleg că oamenii de unde am împrumutat bani sunt nemulțumiți, dar am să vorbesc cu ei și am să le spun că le dau banii înapoi. Recunosc, am făcut o greșeală, într-adevăr, pe care mi-o asum. Faptul că se aude că joc la păcănele nu este real!", a declarat preotul Daniel Pleșu pentru sursa citată.

Reprezentanții Episcopiei Hușilor au aflat de scandalul în care este implicat preotul. Spun că vor analiza cazul și vor lua măsuri în consecință.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Scandal la Suceava, după ce un preot a trecut pe numele lui biserica la care este paroh și a aderat la o Mitropolie din străinătate

Guvernul s-a împrumutat cu 21 de milioane de euro într-o singură zi de la bănci. Care e valoarea totală a împrumuturilor din noiembrie

Partenerii noștri