Live

Video&Foto Piese auto de 800.000 de euro, furate de angajații unei firmei din Sibiu. Opt oameni au fost reținuți în dosarul de delapidare

Data publicării:
Sursa foto: colaj Poliția Română

Șapte angajați ai unei companii din Sibiu au fost reținuți pentru 24 de ore pentru că ar fi furat marfă din stocurile firmei pentru care lucrau. Este vorba de piese și componente auto, la percheziții fiind descoperit inclusiv un camion plin cu marfă, scrie Turnul Sfatului. Și complicele lor din Argeș, o femeie, a fost trimis după gratii, în dosarul de delapidare al cărui prejudiciu se ridică la 800.000 de euro.

Afacerea ilegală cu piese auto începuse încă din anul 2020. Pentru a sustrage produsele din stocurile companiei, angajații întocmeau acte false. De furturile periodice au aflat și polițiștii, care au făcut miercuri 6 percheziții, atât în Sibiu, cât și în Argeș. Potrivit datelor de la dosar, prejudiciul total se ridică la 800.000 de euro.

În urma perchezițițiilor, oameni legii au ridicat suma de 42.000 de euro, dar și bunuri de 35.000 de euro. Totodată, a fost găsit și un camion cu diverse piese și componente auto, despre care există suspiciunea că sunt furate, scrie sursa citată.

Din cele 16 persoane duse la audieri, 8 au fost reținute. Este vorba despre cei 7 angajați ai firmei din Sibiu, dar și de complicele lor - o femeie din Argeș.

"În continuarea cercetărilor efectuate în cauza penală privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, furt calificat și furt, la data de 17 mai, mai multe persoane au fost reținute", a anunțat IPJ Sibiu în comunicatul de presă transmis joi.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițișttii de la Biroul de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un infirmier care a violat patru paciente la un spital de psihiatrie a fost condamnat la 18 ani de închisoare

Percheziții pe un aeroport din Coreea de Sud, după prăbușirea avionului Jeju Air

Accident spectaculos în judeţul Argeş. Cum a scăpat cu viață un șofer beat după ce maşina sa a fost străpunsă de un parapet metalic 

Cum a fost prinsă o femeie din Argeș care a încercat să fraudeze examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere

Partenerii noștri