Live

Percheziții la Jandarmeria Maramureș. 4 femei și-ar fi dat demisia din cauza inspectorului șef

Data publicării:
Perchezitii la Jandarmeria Maramures. Foto: Facebook / Jandarmeria Română

Percheziții, luni dimineață, la Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș. Vizat de ancheta procurorilor militari ar fi chiar șeful instituției, acuzat luna trecută de hărțuire sexuală, de una dintre angajate. De altfel, 5 persoane, dintre care 4 femei, și-ar fi dat demisia numai în ultimele săptămâni din cauza inspectorului șef.

Procurorii au descins la sediul Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș luni, în jurul orei 11:00. Cel mai probabil, ancheta are legătură cu acuzațiile de hărțuire sexuală de luna trecută.

În octombrie, o angajată susținea că ar fi fost agresată de șeful instituției, care ar fi încercat să o sărute cu forța chiar în biroul lui. Ca să poată dovedi totul, femeia l-a înregistrat pe ascuns, apoi a depus plângere.

Numai în ultima lună, 5 angajați și-ar fi dat demisia din cauza inspectorului șef. Ar fi fost agresați, verbal și sexual, dar și sancționați în mod nejustificat de conducerea instituției. Patru sunt femei, potrivit informațiilor Digi24. 

Până la ora publicării acestui material, autoritățile judiciare nu au dat niciun comunicat de presă cu privire la perchezițiile de la Jandarmeria Maramureș.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Ce au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de migranți

Percheziții de amploare la hackeri care au înșelat sute de oameni prin anunțuri false. Prejudiciul depășește 100 milioane de euro

Rețea de trafic de migranți, destructurată. Aproape 70 de percheziţii în București și 12 județe din țară

Partenerii noștri