Live

O fetiță de 3 ani a fost găsită moartă pe un câmp din Constanța

Data publicării:
Anchetă a poliției. Foto: captură Digi24

O fetiță de 3 ani, dată dispărută de familie, a fost găsită moartă pe un câmp, la 4 kilometri distanță de locul dispariției. Din primele informații, copilul ar fi fost mușcat de animale sălbatice.

Potrivit polițiștilor constănțeni, în cursul serii de 10 iunie, în jurul orei 21.00, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.00, o fetiță în vârstă de 3 ani, într-un moment în care ar fi fost lăsată nesupravegheată de către părinți, a plecat din localitatea Saraiu și nu a mai fost găsită.

Forțele de ordine au verificat toate terenurile extravilane, imobilele persoanelor cunoscute de părinții copilului, dar și clădirile dezafectate sau în construcție.

Au fost folosiți câinii de urmă, atât în fază inițială de cercetare la fața locului, cât și la verificările în teren, care au vizat eventualele trasee parcurse de fată, scrie Mediafax.

La căutări au participat peste 80 de forțe: polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pompieri, jandarmi, dar și voluntari. Totodată, au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.

Polițiștii au audiat martori, declarațiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariției.

În ciuda eforturilor depuse, vineri, în jurul orei 11.00, fata a fost găsită pe câmp, decedată, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de locul dispariției.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Platforma de foraj pentru proiectul Neptun Deep a ajuns în România

Băiatul de opt ani, dispărut din fața unui centru de plasament din Craiova, a fost găsit

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Noi informații în cazul băiatului mort la spitalul din Târgu-Jiu. Discuțiile chirurgilor privind operarea de urgență a copiilor

Partenerii noștri