O fată de 14 ani, din Ilfov, e dispărută de o zi. Poliţia cere ajutor pentru a o găsi
O fată de 14 ani, din Ştefăneştii de Jos, Ilfov, a dispărut pe 3 februarie, când a plecat din casa în care locuieşte cu bunica sa şi nu s-a mai întors. Poliţiştii fac acum apel la cei care o văd să sune la 112.
Bunica fetei a sunat la poliţie vineri seară pentru a anunţat că aceasta a plecat de acasă şi nu a mai revenit, deşi trecuseră trei ore.
Fata nu s-a întors nici până acum. Aceasta are o înălţime de 1,65 metri, aproximativ 40 de kilograme, ochii căprui, păr negru, lung, fața ovală şi nu prezintă semne particulare.
La momentul plecării fata era îmbrăcată cu un pulover alb, cu o geacă albă, cu pantaloni tip blugi de culoare albastră și încălțată cu ghete de culoare neagră. Minora poartă cercei.
Persoanele care dețin date ori informații, sau care pot da relații despre persoana dispărută, sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de Poliție.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News