Live

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. Nu există niciun pericol pentru turişti

Data actualizării: Data publicării:
1 iulie vine cu scumpiri pentru cazările de la malul mării / Foto: Shutterstock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din Constanţa.

Mircea Fechet a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Tulcea, despre situaţia înregistrată, miercuri, la Constanţa, când resturi de cereale au ajuns în apropierea ţărmului.

”În acest moment nu există niciun pericol. Am fost informat începând de la momentul producerii acestui fenomen, pentru că există un dispecerat în cadrul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor unde Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv de cele mai multe ori sau Garda de Mediu, Comisariatul Judeţean sau orice altă instituţie semnalează astfel de fenomene. Cred că important, pe de-o parte, este identificarea exactă a situaţiei la fel cum atunci când situaţia o impune, bineînţeles că obligaţia autorităţilor este aceea de a preveni şi de a comunica persoanelor care pot fi afectate Pentru a se lua măsurile în timp real. Din informaţiile pe care le am astăzi nu există niciun pericol nici pentru turişti, nici pentru...”, a afirmat ministrul Mediului, citat de News.ro.

El a fost întrebat dacă această situaţie nu a creat un disconfort turiştilor.

”Fără îndoială că disconfort poate însemna şi o cantitate mare de alge la mal. Însă vreau să delimitez foarte clar disconfortul de o eventuală poluare care ar putea să pună în pericol fie turiştii, fie biodiversitatea Mării Negre. În acest moment, din informaţiile pe care le am la dispoziţie apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere”, a explicat ministrul Mediului.

Biologul Adrian Bîlbă a postat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, mai multe fotografii şi un filmuleţ în care prezenta o ”posibilă poluare cu hidrocarburi în apele litorale ale oraşului Constanţa!”.

Imediat au recţionat şi reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

”Autoritatea Navală Română doreşte să clarifice şi să dezmintă afirmaţiile false şi alarmiste lansate de domnul Adrian Bîlbă pe reţelele de socializare, referitoare la presupuse poluări în Marea Neagră. În postarea sa pe Facebook, domnul Bîlbă a prezentat imagini şi filmuleţe cu ceea ce el a pretins a fi o poluare severă pe litoralul Mării Negre. Dorim să aducem la cunoştinţa publicului că aceste afirmaţii sunt complet nefondate şi dăunătoare, reprezentând o încercare gravă de dezinformare”, au transmis reprezentanţii Autorităţii Navale Române.

Ei au menţionat că au fost făcute verificări în acest sens.

”Imediat după apariţia acestor imagini în spaţiul public, Autoritatea Navală Română, prin Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), sub coordonarea MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), a demarat verificări amănunţite pentru a stabili veridicitatea informaţiilor prezentate. În urma acestor investigaţii s-a constatat că ceea ce domnul Bîlbă a prezentat ca fiind poluare reprezintă posibile reziduri de cereale”, a precizat sursa citată.

 

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Petiție împotriva arbitrului de la România - Olanda: se cere excluderea! Câte semnături s-au strâns și decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tânăr de 20 de ani s-a înecat la Costinești. În tot sudul litoralului, salvamarii au arborat steagul galben de avertizare

Imagini de pe plajele din Mexic, după trecerea uraganului Beryl. Tulum și Cancun sunt devastate, turiștii s-au înghesuit spre aeroport

CFR anunță 3.000 de locuri în plus pe zi la Trenurile Soarelui, care merg spre litoral, și încă două trenuri pe ruta Constanța-Mangalia

Urșii de pe Transfăgărășan vor fi duși în sanctuarul de la Zărnești. Fechet: „Un urs hrănit este un urs condamnat la moarte”

Partenerii noștri