Live

Video&Foto "I-am văzut că fac popice". Filmul tragediei în care un om a murit, după ce a fost lovit de o mașină și proiectat în două camioane

Data actualizării: Data publicării:
Bărbatul de 60 de ani voia să facă stânga, să intre în curtea spitalului. A fost lovit din spate și proiectat pe contrasens. Sursa foto: captură video cameră de supraveghere / foto Opinia Timișoarei

Șoferul din Timișoara care și-a pierdut viața, miercuri, la doar câțiva metri de locul său de muncă, nu a avut nicio șansă. Lovit din spate de un autoturism și prins apoi cu mașina între două camioane, a murit la câteva minute după ce a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe. Șapte medici ai Spitalului de Boli Infecţioase, colegi cu victima, au încercat să îi acorde primul ajutor, însă rănile suferite s-au dovedit fatale. Între timp, odată cu decesul victimei, polițiștii au schimbat încadrarea dosarului penal din "vătămare corporală din culpă" în "ucidere din culpă".

Accidentul a avut loc miercuri, chiar în fața Spitalului de Boli Infecţioase din Timișoara. Bărbatul de 60 de ani mergea la muncă, unde lucra de aproape 8 ani. A vrut să facă stânga să intre în curtea spitalului, dar a fost lovit din spate cu putere de o femeie care se afla la volanului unui SUV. În urma impactului, a fost proiectat într-un camion de pe contrasens, iar ulterior într-un alt camion. Impactul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional! 

"Victima a vrut să vireze stânga, să intre pe poarta spitalului. A fost lovit în spate de o mașină condusă de o femeie și a fost proiectat în camionul de pe contrasens. Din camionul de pe contrasens, sub mine. Aia a fost tot! Fără dram de frână, fără nimic. Eu eram oprit pe loc, deja i-am văzut că se lovesc, fac popice, eram pe loc și am așteptat să văd ce face și a ajuns sub mine", a declarat, pentru Opinia Timișoarei, șoferul celui de-al doilea camion implicat în accident.

Martorii au sunat la 112, iar primii care au ajuns la locul accidentului au fost 7 medici de la Spitalul de Boli Infecţioase, colegi cu victima.

"Imediat ce am aflat de accident, împreună cu colegii de pe Terapie Intensivă am mers la fața locului să vedem ce se întâmplă. Am ajutat pompierii de la SMURD să scoată victima din mașină, fiindcă era încarcerată. Am evaluat victima și am decis că este necesara manevra de intubație deoarece era în insuficiență respiratorie", a declarat, pentru sursa citată, un angajat al spitalului.

"Medicii și asistenții noștri s-au mobilizat imediat pentru acordarea primului ajutor. De altfel, primii care au intervenit la locul accidentului au fost colegii din echipa Secției ATI. Medicii de terapie intensivă l-au stabilizat și l-au intubat pe șoferul grav rănit până la sosirea colegilor de la SMURD. L-au predat apoi paramedicilor care l-au transportat de urgență la Spitalul Județean Timișoara", au scris, pe rețelele sociale, reprezentanții Spitalului Victor Babeș Timișoara.

"O femeie, în vârstă de 31 de ani, a condus un autoturism pe strada Gheorghe Adam din Timișoara dinspre Calea Lugojului spre Pădurea Verde, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, care se deplasa în fața sa și era angajat pentru a efectua viraj la stânga. În urma impactului, autoturismul condus de bărbat a fost proiectat într-un tir care se deplasa din sensul opus de mers, ulterior fiind proiectat într-un alt tir care se deplasa pe același sens de mers ca al bărbatului, respectiv Calea Lugojului-Pădurea Verde. În urma accidentului, a rezultat o victimă, respectiv bărbatul în vârstă de 60 de ani.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă", au transmis, imediat după accident, reprezentanții IPJ Timiș.

Ulterior, odată cu decesul victimei, polițiștii au schimbat încadrarea dosarului penal din "vătămare corporală din culpă" în "ucidere din culpă".

 

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni, la aceeași oră când oamenii strigau în 1989 „Libertate”

Patru medici și o asistentă din Timișoara au recunoscut că au luat mită. Pe lângă bani, ar fi primit miere și bulion

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

Partenerii noștri