Live

Fostul deputat Ioan Oltean, pus din nou sub acuzare în dosarul ANRP: Dacă n-ai fost la Chitila, nu poţi să primeşti un sac cu bani

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/ George Calin

Fostul deputat Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP, pentru pretinse fapte de corupţie, acuzaţiile fiind aceleaşi ca în momentul în care a fost trimis în judecată prima dată. relatează Agerpres.

 

Dosarul a fost restituit la DNA de Înalta Curte în martie 2017, motivul fiind faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, iar neregularitatea acestuia nu a fost remediată la timp de procurori, '„astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii''.

Joi, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Oltean infracţiunile pentru care l-au pus pentru a doua oară sub urmărire în dosarul ANRP - complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Întrebat de jurnalişti, la sosirea la DNA, dacă se aştepta ca ancheta să se reia, după ce dosarul a fost retrimis la DNA în urmă cu doi ani, Ioan Oltean a spus că în ţara asta este posibil orice.

„Vom trăi şi vom vedea. Într-un fel sau altul lucrurile trebuie clarificate (...) într-un fel sau altul trebuie închis, fie printr-o clasare, fie prin retrimitere la instanţă. Eu vreau să vă repet ceea ce am mai spus: nu am fost niciodată în Chitila, or dacă n-ai fost nu poţi să primeşti un sac cu bani, atâta timp cât n-ai călcat niciodată în Chitila. N-am fost în localitatea Chitila, niciodată. Acolo e vorba de mine, nu de vreun şofer", a declarat Oltean.

El a susţinut că nimeni dintre apropiaţii săi "cu ştiinţa mea n-a călcat acolo".

De asemenea, el a afirmat că va vedea ce s-a întâmplat în aceşti doi ani cu dosarul.

„Eu nu aştept ca fapta să se prescrie, eu ştiu că sunt nevinovat, aştept fie clasare, fie ca instanţa să se pronunţe corect asupra acestui dosar", a spus Oltean.

Întrebat dacă nu îi est dor de politică, având în vedere că s-a retras, Oltean a răspuns: „Ca să fiu sincer, mi-e dor, dar vedeţi că vremurile sunt altele".

„Vreau să vă spun şi o fac asumându-mi la maximum responsabilitatea: era altă clasă politică atunci. (despre clasa politică actuală - n.r.) nu vreau să comentez, pentru că nu fac parte din ea şi nu -mi permit să comentez", a mai spus el.

Întrebat cum îi vede pe actualii miniştri, Oltean a spus: „Îngăduiţi-mi să mă abţin şi să nu comentez".

Pe 7 martie 2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la DNA a dosarului în care fostul deputat Ioan Oltean era acuzat, alături de Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP, de acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren, prejudiciul fiind de aproape 100 de milioane de lei.

Potrivit deciziei Instanţei supreme, motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii (art. 364 alin. (3) lit. a din Cpp).

În iulie 2016, Ioan Oltean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, iar Crinuţa Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Marko Atilla Gabor.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Mihai Rotaru, beneficiarul direct al despăgubirii, şi evaluatorul Sergiu Negurici.

Potrivit procurorilor, Mihai Rotaru a cumpărat pe 27 noiembrie 2009, contra sumei de 750.000 de euro, drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 de metri pătraţi situat în municipiul Piteşti. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce timp de opt ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce o determinase să iniţieze şi un proces.

După doar câteva luni, pe 17 iunie 2010, membrii Comisiei ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru, deşi acesta nu îndeplinea cerinţele de soluţionare în regim de urgenţă a dosarului de despăgubire, spuneau procurorii.

Anchetatorii susţineau că membrii comisiei au fost influenţaţi de Ioan Oltean, care avea o relaţie apropiată cu preşedintele de la acea dată al ANRP, Crinuţa Dumitrean.

DNA mai arăta că terenul respectiv a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 de lei, de 10 ori faţă de preţul real, acesta fiind şi prejudiciul în dauna statului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima reacție a lui Vîlceanu după urmărirea penală: Îmi este rușine. Chestiunea trebuia reglată între mine și Florin Roman

Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru bătaia din Parlament cu Florin Roman. Procurorii explică de ce nu se pune problema imunității

Iohannis a aprobat urmărirea penală a lui Petre Roman și Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Mineriadei

Un chirurg de la Floreasca și-a înțepat un coleg cu un instrument folosit la operația unei paciente cu hepatită și acum e anchetat

Partenerii noștri