Ziua în care războiul a început i-a luat pe nepregătite pe oamenii din Kiev. În ciuda avertismentelor nu se așteptau la un atac
Locuitorii din capitala Ucrainei, Kiev, s-au trezit în sunetul exploziilor și al sirenelor, joi dimineață, iar orașul a fost cuprins de panică: mulți au încercat să caute adăpost, în timp ce alții au fugit din localitate. Chiar şi după mai multe săptămâni de atenţionări din partea liderilor ucraineni şi occidentali că un atac al Rusiei este iminent, unii locuitori din Kiev au fost prinşi nepregătiţi.
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
„Pălăriile Patriei”. Profesoare din Rusia, păcălite să facă și să poarte coifuri din staniol. Motivul invocat de cel care a făcut farsa
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Avertismentul șefului Poliției din R. Moldova după ce Rusia a plătit 130.000 de moldoveni să voteze anti-UE la referendum
Alertă de radiații la granița NATO-Rusia
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”
Mulți oameni s-au grăbit la adăposturile antiaeriene sau la stațiile de metrou pentru a se adăposti. Alții s-au așezat la cozi lungi la bănci, supermarketuri, sau benzinării. Unii au fugit spre vest cu mașinile.
"Nu mă aşteptam la asta. Până în această dimineaţă am crezut că nu se va întâmpla nimic", a declarat Nikita, specialist în marketing în vârstă de 34 de ani, în timp ce aștepta la o coadă lungă la un supermarket cu teancuri de sticle de apă în căruciorul de cumpărături. "Sunt un bărbat adult şi sănătos. Am făcut bagajul, am cumpărat mâncare şi voi sta acasă cu familia", a spus el.
"Sunt gata să lupt"
"Acesta este război", spune un bărbat corespondentului BBC la Kiev. Mark, în vârstă de 27 de ani, este director de vânzări și joi dimineață a fost trezit de sunetul exploziilor și de sirene.
Pe drum, a găsit o tânără în lacrimi, pe care a însoțit-o până la cea mai apropiată stație de metrou pentru a se adăposti.
Mark spune că este gata să lupte cu Rusia: "Nu avem altă cale. Trebuie să ne apărăm țara. Și poate să murim în acest război".
El adaugă că este pregătit să fie ucis luptând pentru "fiecare milimetru" al Ucrainei. "Este doar o singură cale – dacă armata noastră vine la mine și îmi spune că trebuie să mor pentru țara mea, o voi face".
"Nu știm ce să facem"
În altă zonă a Kievului, Svetlana, angajată a unei școli, se îndreaptă către un adăpost antiaerian.
Femeia și-a făcut repede o geantă pe care să o ia cu ea la adăpost și în care are obiecte de igienă, un laptop, astfel încât să poată continua să învețe pentru masteratul în psihologie.
Svetlana are familia în Mariupol și și-a exprimat îngrijorarea pentru siguranța lor. "Nu pot spune tot ce simt – dar sunt foarte, foarte nervoasa. Sunt foarte speriată".
"Ne este frică de bombardamente"
Alţi locuitori erau hotărâţi să plece spre vestul Ucrainei, pe care îl consideră relativ sigur. În cursul dimineţii, traficul era blocat pe cele patru benzi al şoselei principale spre oraşul Lvov din vest. Maşinile stăteau bară la bară pe o porţiune de zeci de kilometri, potrivit unor martori citaţi de Reuters.
Printre cei care au încercat să plece este și Alex Svitelskyi, în vârstă de 31 de ani, care spune că vrea să-și scoată părinții din oraș. E îngrijorat și pentru sora lui: "Vreau ca ea să fie departe de aici".
"Știam cu toții că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu și sper că soldații noștri sunt pregătiți pentru că se pregăteau", spune el.
Bărbatul se teme însă că, dacă forțele ruse ajung la Kiev, vor comite atrocități asupra locuitorilor săi, amintind de cele comise de naziști în Ucraina în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
"Plec deoarece a început un război, Putin ne-a atacat", a spus Oxana, aflată la volanul uneia dintre maşinile blocate în trafic, cu fetiţa sa de trei ani pe bancheta din spate.
"Ne este frică de bombardamente", a adăugat ea. Femeia a mai spus că scopul ei imediat este doar să plece din Kiev, centrul de putere din Ucraina şi sediul guvernului, preşedinţiei şi parlamentului. După ce va ieşi din capitală, va decide unde va merge, a precizat ea.
"Transmiteţi-le (Rusiei): "Nu puteţi face asta. Este atât de înfricoşător", a adăugat femeia.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News