Live

Zelenski, mesaj în prag de An Nou: „31 decembrie. Al doilea an de război total, al doilea an al rezistenţei noastre”

Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia

În prag de An Nou, preşedintele Volodimir Zelenski le-a mulţumit tuturor soldaţilor şi celor care au făcut ca Ucraina să poată rezista agresiunii ruseşti la scară largă pentru al doilea an consecutiv. Zelenski a anunţat că a semnat 700 de decrete pentru onorarea luptătorilor şi a precizat că a acordat cinci titluri de „Erou al Ucrainei”, iar patru dintre acestea au fost pe numele unor luptători din serviciul de informaţii al armatei (GUR) ale căror misiuni nu pot fi dezvăluite.

„Este 31 decembrie din al doilea an de război total, de rezistenţă a noastră”, şi-a început Zelenski mesajul de duminică, potrivit News.ro. 

„Recent am semnat mai multe decrete privind onorarea luptătorilor noştri şi recunoştinţa noastră faţă de ei. Şi vreau să vorbesc despre ele astăzi. Aproape 700 de războinici. Armata. Forţele Aeriene. Marina. Direcţia principală de informaţii. Cinci eroi ai Ucrainei, iar patru dintre ei sunt ofiţeri de informaţii, luptători ai Direcţiei principale de informaţii. Cei a căror muncă eroică nu poate fi încă dezvăluită, dar cărora ar trebui să le mulţumim cu toţii. Eroii noştri”, a continuat Zelenski. 

El a spus că cealaltă „Stea de Aur” de Erou al Ucrainei a fost acordată unui luptător al Forţelor Armate, sergentul junior Ihor Timoşciuk. „I-am înmânat personal premiul în timpul unei călătorii la Avdiivka. Este un tip foarte puternic. Un comandant puternic. Unul dintre cei care inspiră cu adevărat”, a detaliat Zelenski care a fost vineri pe linia frontului.

„Vă mulţumesc, băieţi, fiecăruia dintre voi! În spatele acestor distincţii se află nume care vorbesc de la sine şi curaj care este cu atât mai elocvent cu cât îi adăugaţi mai puţine cuvinte. Robotîne, regiunea Zaporojie, o suburbie din Horlivka, regiunea Doneţk, regiunea Herson, malul stâng al fluviului Nipru, Krasnohorivka şi Stepove”, a spus Zelenski enumerând câteva dintre punctele fierbinţi ale frontului unde armata ucraineană ţine piept ofensivei ruse.

„Toţi aceşti aproape 700 de războinici care au fost onoraţi astăzi, precum şi medicii care au fost, de asemenea, premiaţi şi cărora le suntem cu toţii recunoscători pentru că ne-au salvat armata, s-au manifestat pe linia întâi în brigăzile de luptă, în apărarea poporului nostru şi a întregii Ucraine. Pe 31 decembrie, pe 1 ianuarie, în fiecare sărbătoare şi în fiecare zi lucrătoare, Ucraina noastră este apărată de astfel de oameni, de astfel de ucraineni. Ei sunt puterea şi mândria naţiunii noastre. Şi vreau să le mulţumesc în mod special tuturor celor care se află acum în luptă, la posturi de luptă, în misiuni de luptă! Tuturor celor care se află pe front. Tuturor celor care apără cerul nostru ucrainean chiar acum, în această zi”, a declarat preşedintele.

„Din nefericire, astăzi au loc din nou lovituri ruseşti. Iar băieţii ne vor apăra cerul în această seară şi mâine”, a adăugat Zelenski.

Mulţumirile şi recunoştinţa sa s-au îndreptat către „toţi cei care îi tratează pe militari, cei care se află la datorie în rândurile Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei, autorităţi locale şi toţi cei care folosesc Anul Nou pentru a finaliza o altă strângere de fonduri pentru băieţii din linia întâi. Le mulţumesc tuturor celor care lucrează şi vor lucra în fabricile noastre de apărare şapte zile pe săptămână. Şi tuturor celor care vor continua să comunice cu partenerii Ucrainei la 1 ianuarie, mâine, fără să piardă timpul, astfel încât anul viitor ţara noastră să aibă cât mai multe capacităţi pentru a lupta împotriva răului rusesc. Vă mulţumesc tuturor!”, a încheiat preşedintele Ucrainei.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul Greciei a fost de acord să furnizeze Ucrainei rachete antiaeriene Sea Sparrow

Uniunea Europeană a cerut o anchetă "rapidă şi independentă" în cazul prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines

Rusia anunță că a dejucat un nou complot ucrainean de asasinare a unui ofițer de rang înalt. O bombă, „ascunsă într-o boxă”

Ucraina riscă să piardă tot teritoriul controlat în Kursk până în primăvară

Partenerii noștri