Live

Zelenski îndeamnă Germania să dărâme noul zid ridicat în Europa de ruși prin războiul declanșat în Ucraina

Data publicării:
Preşedintele ucrainean a fost ovaţionat în Bundestag joi dimineaţa în picioare, înainte de intervenţia sa video în faţa deputaţilor germani. Foto: Christoph Strack/twitter

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat joi Bundestagului, cerând Germaniei să dărâme noul zid ridicat în Europa împotriva libertăţii odată cu declanşarea războiului de către Vladimir Putin, scrie BBC News.

Dragă domnule cancelar Olaf Scholz, distrugeţi acest zid, daţi-i Germaniei rolul de lider pe care îl merită, a declarat liderul ucrainean într-un discurs difuzat în faţa Camerei Inferioare a Parlamentului german.

Acesta nu este un zid al Berlinului, ci un zid în Europa centrală, între libertate şi servitute, şi acest zid se înalţă cu fiecare bombălansată asupra unui oraş ucrainean, a subliniat Zelenski printr-o legătură video de la Kiev.

Un popor este pe cale să fie distrus în Europa", a avertizat Zelenski, potrivit căruia 108 de copii au fost ucişi în Ucraina de la declanşarea invaziei. Ajutaţi-ne să oprim acest război", a declarat președintele ucainean, notează Agerpres.

În mijlocul Europei se află un zid între libertate și lipsa libertății

În mijlocul Europei se află un zid între libertate și lipsa libertății. Este dificil să supraviețuim fără ajutorul lumii, să apărăm și Ucraina și Europa. Dărâmați acest zid, susțineți fiecare ucrainean, opriți acest război!

Mă adresez dumneavoastră după trei săptămâni de război în Ucraina, după opt ani de război în estul țării mele, în Donbas. Mă adresez dumneavoastră când Rusia ne bombardează orașele, distrugând tot ce există în Ucraina – clădiri rezidențiale, spitale, școli, biserici.

Mă adresez dumneavoastră după ce mii de ucraineni au murit, printre ei și 108 copii. După o mulțime de întâlniri, negocieri, discuții, pași de sprijin, mulți dintre ei amânați. Sancțiunile în mod clar nu sunt suficiente pentru a opri acest război.

Cu fiecare bombă care cade pe teritoriu ucrainean, cu fiecare săptămână în care măsuri pentru pace nu sunt luate, există o viziune a ce s-ar putea întâmpla. Vorbesc și în numele ucrainenilor care au supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial. După 80 de ani, același lucru se întâmplă din nou.

Soldații noștri apără valorile europene fără sprijinul vostru. E dificil pentru noi să supraviețuim fără ajutorul lumii, ajutor pentru apărarea Ucrainei și a Europei”, a spus Zelenski în fața parlamentarilor germani.

Volodimir Zelenski critică Nord Stream 2

Preşedintele Zelenski şi-a exprimat, de asemenea regretul, cu privire la relaţiile economice strânse stabilite în ultimii ani între Berlin şi Moscova, în special în domeniul energiei. Dragă popor german, cum este posibil ca, atunci când noi am spus că Nord Stream 2 (gazoductul dintre Rusia şi Germania, suspendat în prezent de Berlin) este un fel de pregătire pentru război, am primit drept răspuns - este vorba doar despre economie, este economie, economie-", a precizat Zelenski.

Aceste proiecte întreprinse de Germania şi Rusia constituiau cimentul pentru noul zid", a declarat Volodimir Zelenski. Pentru unii, aceasta înseamnă politică, dar înseamnă şi pietre, pietre pentru noul zid", a subliniat preşedintele Ucrainei.

Ucraina s-a opus de la început gazoductului Nord Stream 2 care leagă Rusia şi Germania şi care în final a fost suspendat atunci când Vladimir Putin a recunoscut autonomia regiunilor proruse ucrainene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost ovaţionat în Bundestag joi dimineaţa în picioare, înainte de intervenţia sa video în faţa deputaţilor germani.

La o zi după discursul video susţinut în faţa Congresului american, liderul ucrainean şi-a reluat apelul adresat Germaniei de a trimite ajutor militar suplimentar în Ucraina.

Regimul ucrainean a cerut de mai multe săptămâni Germaniei să-i livreze arme, ceea ce Berlinul a acceptat în final, după invazia rusă lansată în urmă cu trei săptămâni.

În intervenţia sa video în Congresul american, Zelenski a făcut miercuri o paralelă între războiul dus de Rusia în Ucraina şi atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA, precum şi atacul aviaţiei japoneze asupra bazei americane de la Pearl Harbor în 1941.

El i-a mulţumit lui Joe Biden pentru ajutor, dar a implorat de asemenea SUA şi aliaţii lor occidentali să facă mai mult pentru a-i salva ţara de invazia rusă. Zelenski a făcut un nou apel la impunerea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei sau ca Washingtonul să trimită avioane de luptă.

Citește și: Zelenski: Este posibil ca Rusia să fi început deja Al Treilea Război Mondial

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Fericit după ce a moștenit o sumă mare de bani, un om fără adăpost din Germania s-a îmbătat și a pierdut „averea”. Cum a recuperat-o

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri