Live

Zelenski: Armata ucraineană va apăra orașul Bahmut, dar „nu cu orice preț”

Data publicării:
Zelenski spune că armata ucraineană va apăra orașul Bahmut, dar „nu cu orice preț”. Foto: Profimedia Images

Președintele Volodimir Zelenski a spus că forțele ucrainene vor apăra în continuare orașul Bahmut, dar „nu cu orice preț și nu pentru ca toată lumea să moară”, relatează The Guardian.

Înainte de război, orașul Bahmut avea o populație de 70.000 de oameni, dar acum oficialii ucraineni estimează că au mai rămas mai puțin de 5.000 de civili. „Da, nu este un oraș deosebit de mare. De fapt, la fel ca multe altele din Donbas, (a fost) devastat de ruși. Este important pentru noi să o apărăm, dar nu cu orice preț și să nu moară toată lumea”, a spus Zelenski pentru cotidianul italian Corriere della Sera, citat de The Guardian.

Analiștii spun că orașul are o valoare mai mult simbolică decât strategică, ca poartă de acces către orașele aflate la vest din regiunea Donețk. „Vom rezista și, între timp, vom pregăti următorul contraatac”, a spus președintele ucrainean.

Rusia s-a concentrat pe controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei. Forțele ruse au asediat Bahmut din iulie, când au capturat două orașe mari mai la nord. Trupele ruse, în frunte cu forța mercenară a Grupului Wagner din Rusia, au înregistrat câștiguri progresive în satele din apropiere, iar luptele au cuprins districtele nordice în ultimele zile.

Analiștii militari ucraineni spun totuși că orașul, protejat de un râu și de zone împădurite, are o importanță considerabilă în limitarea forțelor de ocupație ruse. „Nu există motive în acest moment pentru ca armata ucraineană să părăsească Bahmut. Orașul nu este înconjurat”, a declarat pentru site-ul de știri nv.ua, analistul militar Oleksandr Kovaleno de la Think Tank Ukrainian Information Resistance.

„Bahmut joacă un rol important – servește ca o capcană. De nouă luni au apărut resursele și mijloacele forțelor de ocupație ruse și acestea au fost ucise în număr mare. Trebuie privit ca o capcană, nu ca o fortăreață”, a aspus acesta.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri