Zeci de persoane au participat la funeraliile controversatului cardinal George Pell, condamnat pentru abuzuri sexuale asupra unor copii
Câteva zeci de persoane, cardinali, episcopi şi arhiepiscopi, au participat sâmbătă în Bazilica Sfântul Petru din Vatican la funeraliile controversatului cardinal australian George Pell, care a fost încarcerat pentru agresiuni sexuale comise asupra a doi băieţi de cor.
Ceremonia religioasă, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, a fost condusă de cardinalul italian Giovanni Battista Re, decanul Colegiului cardinalilor, Papa Francisc sosind într-un scaun cu rotile pentru ultimele minute şi pentru rugăciune.
Cardinalul Pell a murit la vârsta de 81 de ani, marţi, la Roma, din cauza unor complicaţii cardiace survenite în urma unei intervenţii chirugicale la şold.
George Pell a fost cel mai înalt oficial din cadrul Bisericii Catolice încarcerat pentru abuzuri sexuale comise asupra unor copii. El a fost condamnat la şase ani de închisoare în 2019 şi înregistrat ca agresor sexual, scrie Agerpres.
Pell a fost acuzat că a abuzat doi băieţi de cor pe vremea când era arhiepiscop de Melbourne.
După ce a petrecut 12 luni în spatele gratiilor, condamnarea sa a fost în cele din urmă anulată de Înalta Curte de Justiţie din Australia.
"A fost o experienţă de mare suferinţă, suportată cu încredere în dreptatea lui Dumnezeu, dând un exemplu despre cum să accepţi chiar şi pedepsele nedrepte cu demnitate şi pace interioară", a declarat cardinalul Re în timpul omiliei sale, numindu-l pe defunct "un om al lui Dumnezeu şi al Bisericii".
Premierul statului australian Victoria, unde s-a născut George Pell, a respins însă organizarea unei slujbe de comemorare publice, finanţată din banii contribuabililor, pentru cardinal, afirmând că o astfel de ceremonie ar fi "profund dureroasă" pentru victimele abuzurilor sexuale.
"Nu va fi nicio slujbă de comemorare, nici funeralii de stat, deoarece cred că ar fi un lucru profund, profund dureros pentru toate victimele supravieţuitoare ale abuzurilor sexuale asupra copiilor comise de Biserica Catolică", a declarat Daniel Andrews reporterilor.
Potrivit premierului statului Victoria, moştenirea cardinalului Pell a fost definitiv pătată.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News