Live

Zeci de nave și avioane de luptă chineze au trecut linia mediană a Strâmtorii Taiwan într-o serie de acțiuni „extrem de provocatoare”

Data actualizării: Data publicării:
China a lansat joi exerciții militare fără precedent în șase zone care înconjoară Taiwan. În poză: Navă militară și avion de luptă ale Chinei observate în zona Strâmtorii Taiwan. Colaj foto: Profimedia Images

În jur de 10 nave şi 20 de avioane militare chineze au trecut vineri dimineaţa linia de mijloc a Strâmtorii Taiwan, a anunţat ministerul apărării de la Taipei, conform Reuters. Ministerul taiwanez al apărării a comunicat că militarii săi se vor pregăti de luptă, dar nu vor căuta să declanșeze un război.

Taiwanul a reacţionat trimiţând în zonă mai multe nave şi avioane şi desfăşurând sisteme terestre de rachete pentru monitorizarea situaţiei şi consideră că activităţile forţelor armate chineze sunt extrem de provocatoare, scrie Agerpres.

China a lansat joi exerciții militare fără precedent în șase zone care înconjoară Taiwan, la o zi după controversata vizită a președintei Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.

Pelosi a declarat vineri în cursul unei conferințe de presă la Tokyo că SUA nu va lăsa China să izoleze Taiwanul. Acest turneu în regiune „nu a vizat schimbarea statu-quo-ului aici în Asia, nici schimbarea statu-quo-ului în Taiwan”, a declarat Pelosi.

Japonia, la rândul ei, a acuzat China că a lansat 5 rachete în apele sale și a cerut oprirea imediată a manevrelor militare din jurul Taiwanului. „Japonia a transmis Chinei o notă de protest pe canale diplomatice”, a anunțat ministrul apărării nipon Nobuo Kishi, calificând incidentul drept o „problemă gravă care afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Deputații taiwanezi au făcut din nou scandal în Parlament. Au construit baricade și s-au stropit cu apă

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Partenerii noștri