Live

Foto Zboruri suspendate în Germania din cauza protestelor activiștilor pentru climă. Ministrul de Interne propune pedepse cu închisoarea

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Letzte Generation rețeaua X

Două aeroporturi germane şi-au suspendat temporar zborurile, joi dimineaţă, după ce activiştii pentru climă au pătruns în zona pistelor, ca parte a unei acţiuni de protest mai ample ce a vizat patru aeroporturi din întreaga ţară, relatează Reuters preluată de News.ro.

Grupul de campanie Letzte Generation (Ultima Generaţie) a anunţat că opt activişti ai săi au oprit sau au redus traficul pe aeroporturile din Berlin, Köln-Bonn, Nürnberg şi Stuttgart şi a publicat fotografii ale activiştilor care şi-au lipit mâinile de asfalt.

Activiştii nu au intrat în zona propriu-zisă a pistelor de rulare, a adăugat grupul.

Aeroportul din Nürnberg şi-a suspendat zborurile peste o oră din cauza activiştilor, ceea ce a condus la întârzierea a şase zboruri, o anulare şi un zbor redirecţionat, arată o postare pe pagina de Facebook a aeroportului.

Traficul la aeroportul Köln-Bonn a fost reluat de la ora locală 07.25 (8.25, ora României), după ce a fost oprit joi dimineaţă, iar unele întârzieri încă sunt de aşteptat..

Poliţia se afla la faţa locului pe aeroportul Berlin-Brandenburg, cel mai mare aeroport afectat, şi a reuşit să-i îndepărteze pe cei doi protestatari care au intrat pe aerodrom tăind un gard, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, adăugând că operaţiunile de zbor nu au fost afectate.

Foto: Profimedia Images

De asemenea, traficul aerian pe aeroportul din Stuttgart nu a fost afectat după ce două persoane care au blocat o cale de rulare au fost imediat reţinute de poliţie, a precizat aeroportul.

Letzte Generation a enumerat mai multe ţări din Europa şi America de Nord în care sunt planificate întreruperi similare, ca parte a unei campanii de protest care solicită guvernului german să urmărească un acord global de renunţare la petrol, gaze şi cărbune până în 2030.

Politicienii germani au cerut o mai bună protecţie a aeroporturilor ţării după ce activiştii pentru climă au reuşit să spargă gardurile şi să perturbe traficul aerian, inclusiv pe cel mai aglomerat aeroport al ţării, Frankfurt, timp de două zile la rând luna trecută.

Ministrul german de interne Nancy Faeser a scris pe rețeaua X că „acţiunile criminale ale protestatarilor sunt periculoase şi stupide”. Ministrul a propus pedepse severe cu închisoarea ca răspuns la astfel de acţiuni şi a cerut aeroporturilor să-şi îmbunătăţească semnificativ securitatea instalaţiilor.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania deportează în Federația Rusă tot mai mulți ruși fugiți în Vest ca să scape de mobilizarea în armata lui Putin

Franța-Israel, meci „de mare risc”. Mii de polițiști mobilizați în Paris după ce manifestanții pro-palestinieni au anunțat un protest

Un fotbalist sud-coreean va face serviciul militar în regim online. Care este motivul

Protest la Fabrica de Arme de la Cugir: „Industria de apărare a mers tot în picaj. Dacă nu era Putin, eram închiși"

Partenerii noștri