Live

Xi Jinping l-a avertizat pe Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina. Scholz: „Cel puţin pe acest subiect am ajuns la un acord”

Data publicării:
Xi Jinping și Olaf Scholz au avut, vineri, o întreverdere la Beijing. Foto: Profimedia Images

Germania şi China au convenit să respingă orice idee de atac nuclear în războiul din Ucraina, a declarat vineri cancelarul german Olaf Scholz la finalul unei vizite la Beijing, în contextul în care Rusia a evocat în mod repetat această ameninţare, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

„Războiul în Ucraina creează o situaţie periculoasă pentru lumea întreagă şi chiar şi în China se ştie că o escaladare ar avea consecinţe pentru întreaga lume”, a declarat presei Olaf Scholz.

„Acesta este motivul pentru care este foarte important pentru mine să subliniez, să spun clar că o escaladare” a războiului „sub forma utilizării unei arme nucleare tactice este exclusă şi sunt foarte încântat că cel puţin pe acest subiect am ajuns la un acord”, a afirmat el.

Cancelarul german a efectuat vineri o vizită de o zi la Beijing, unde s-a întâlnit în special cu preşedintele Xi şi cu şeful guvernului chinez.

China, oficial neutră în conflictul ucrainean, este considerată adesea de către occidentali prea conciliantă faţă de Moscova.

Liderul chinez Xi Jinping a formulat vineri cea mai directă critică la adresa războiului purtat de Vladimir Putin în Ucraina, avertizându-l pe președintele rus să nu recurgă la arme nucleare și cerându-i cancelarului german Olaf Scholz, aflat în vizită, să facă presiuni pentru negocieri de pace, potrivit Politico, care citează agenția oficială chineză Xinhua.

„Comunitatea internațională ar trebui să se opună împreună utilizării sau amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare”, potrivit unei declarații preluate de Xinhua, agenția de presă de stat a Chinei. Lumea ar trebui, de asemenea, „să pledeze pentru ca armele nucleare să nu poată fi folosite, pentru ca un război nuclear să nu poată fi purtat, pentru a preveni o criză nucleară” în Europa sau Asia, a adăugat Xi.

SUA s-au declarat în această săptămână „din ce în ce mai preocupate” de eventualitatea unei potenţiale lovituri nucleare a Rusiei în cadrul războiului în Ucraina.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent nr.2 în Consiliul de Securitate al Rusiei, a menţionat din nou marţi arma nucleară.

Voinţa ucrainenilor de a recuceri toate teritoriile ocupate, între care Crimeea şi Donbas, „ameninţă existenţa Statului nostru” şi oferă „un motiv direct” pentru a face uz de „mijloacele de descurajare nucleară”, declarase Medvedev.

Confruntat cu o rezistenţă ucraineană tenace, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut el însuşi o aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat la 21 septembrie.

Rusia, în schimb, a acuzat Ucraina că se pregăteşte să utilizeze „bombe murdare” împotriva trupelor sale.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Avertisment al unui grup de analize militare apropiat Kievului: Rușii sunt pe cale să încercuiască trupe ucrainene în Donețk

Partenerii noștri