Live

Xi Jinping acuză Statele Unite că duc o „politică de represiune împotriva Chinei”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Chinei, Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Preşedintele chinez Xi Jinping a condamnat într-un discurs ținut în parlamentul de la Beijing „încercuirea” şi „represiunea” la care este supusă ţara sa de către statele occidentale, în special SUA.

„Mediul extern de dezvoltare al Chinei a cunoscut schimbări rapide. Factorii incerţi şi imprevizibili au crescut considerabil”, a declarat luni Xi Jinping, citat de agenția Xinhua, preluată de AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

„Ţări occidentale, conduse de Statele Unite, au pus în aplicare o politică de îngrădire, de încercuire şi de represiune împotriva Chinei, ceea ce a condus la provocări fără precedent pentru dezvoltarea ţării”, a adăugat el.

Xi Jinping, care se pregăteşte să obţină peste câteva zile un al treilea mandat prezidenţial fără precedent, a făcut aceste afirmaţii în faţa unui comitet consultativ în timpul sesiunii anuale a parlamentului.

El a mai declarat că ultimii cinci ani au fost marcaţi de o serie de dificultăţi, precum focarele repetate de COVID-19 şi presiunea crescândă asupra economiei, care ameninţă să frâneze dezvoltarea Chinei.

Subiectele de fricţiune s-au înmulţit în ultimii ani, de la tratamentul musulmanilor uiguri la dezechilibrul balanţei comerciale, trecând prin problema Taiwanului, dominaţia în tehnologiile de vârf sau acuzaţiile de spionaj, şi s-au tradus prin sancţiuni occidentale şi mai ales americane împotriva Chinei.

Concurență SUA - China

Relaţiile sino-americane au cunoscut o perioadă deosebit de tensionată luna trecută, după ce un balon chinez, acuzat că spiona instalaţii militare în SUA, a fost doborât de aviaţia americană.

Incidentul l-a făcut pe secretarul de stat Antony Blinken să îşi amâne o vizită în China, care ar fi permis dezamorsarea unor subiecte sensibile precum poziţia chineză cu privire la războiul din Ucraina, concurenţa în materie de tehnologii sau problema Taiwanului.

China şi SUA sunt angajate într-o luptă feroce pentru producerea de semiconductori, americanii pierzând poziţia dominantă în favoarea gigantului asiatic.

Invocând o presupusă ameninţare la adresa securităţii sale naţionale, Washingtonul a înăsprit în ultimele luni sancţiunile împotriva producătorilor chinezi de semiconductori, pentru a-i împiedica să se doteze cu tehnologii americane.

Vizitele unor parlamentari occidentali, mai ales americani, în Taiwan, au contribuit de asemenea la tensionarea relaţiilor bilaterale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Partenerii noștri