Live

WSJ: Oficialii americani se tem că cei mai mulţi dintre ostaticii deţinuţi de Hamas ar putea fi morţi

Data publicării:
Teroriști Hamas. FOTO: Getty Images

Oficiali americani au exprimat temeri, în declaraţii pentru publicaţia Wall Street Journal (WSJ), că cei mai mulţi dintre ostaticii israelieni deţinuţi de Hamas ar putea fi morţi, relatează joi postul de televiziune israelian i24News, potrivit Agerpres. Afirmațiile au fost făcute în contextul negocierilor în desfăşurare care au drept scop să se ajungă la un acord de eliberare a ostaticilor şi la o încetare a focului. 

Anterior, surse Hamas au indicat că gruparea nu este în măsură să satisfacă cererea israeliană de eliberare a 40 de ostatici vii care să includă copii, femei, civili sau soldaţi, persoane în vârstă sau bolnave, pentru că „nu i-ar avea”.

Se estimează că 129 de ostatici răpiţi de Hamas la 7 octombrie se află în continuare în Fâşia Gaza. Armata israeliană a confirmat moartea a 34 dintre ostatici, pe baza informaţiilor şi a descoperirilor făcute de trupele care operează în enclava palestiniană.

Cu toate acestea, Wall Street Journal relatează că responsabili americani şi israelieni au declarat, în privat, că numărul ostaticilor morţi ar putea fi mai mare.

Unele estimări americane sugerează că cei mai mulţi ostatici sunt deja morţi, potrivit unor responsabili din serviciile de informaţii ale SUA.

Cu toate acestea, ei subliniază că datele americane despre ostatici sunt limitate şi depind în parte de serviciile de informaţii israeliene.

Potrivit WSJ, care citează oficiali americani, unii ostatici au fost probabil ucişi în timpul loviturilor israeliene asupra Fâşiei Gaza, în timp ce alţii ar fi decedat din cauza problemelor de sănătate, inclusiv din cauza rănilor suferite în timpul capturării lor iniţiale.

Comandourile Hamas au luat 253 de ostatici în timpul atacului din 7 octombrie, în timpul căruia au ucis, de asemenea, aproximativ 1.200 de persoane. O sută cinci ostatici au fost eliberaţi din captivitatea Hamas în timpul unui armistiţiu de o săptămână, la sfârşitul lunii noiembrie. Patru ostatici fuseseră eliberaţi înainte de aceasta. Trei ostatici au fost salvaţi în viaţă de către trupele israeliene, iar cadavrele a 12 ostatici au fost găsite, dintre care trei ucişi din greşeală de către armată. O altă persoană este dată dispărută din 7 octombrie, iar soarta sa rămâne necunoscută, conform postului de televiziune citat.

Gruparea Hamas deţine, de asemenea, trupurile soldaţilor israelieni Oron Shaul şi Hadar Goldin din 2014, precum şi doi civili israelieni, Avera Mengistu şi Hisham al-Sayed, despre care se crede că sunt în viaţă după ce au intrat voluntar în Fâşia Gaza în 2014, respectiv 2015.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Cum votează românii în zonele de război. Reguli de urmat în cazul unui atac aerian

Președintele Serbiei crede că ne apropiem de dezastru. Aleksandar Vucic: „Îl cunosc bine pe Putin. Nimeni nu blufează”

Un general nord-coreean a fost rănit în regiunea Kursk. „Sunt o țintă absolut corectă”

Atac cibernetic în SUA. „Cea mai gravă piraterie din telecomunicaţii din istoria ţării noastre''. Cine stă în spatele atacului

Partenerii noștri