Galerie Foto „Winnie the Pooh, Covid și camere de supraveghere”: Cum au profitat chinezii de Halloween ca să-l ironizeze pe Xi Jinping
Halloween-ul a fost ocazia perfectă pentru chinezi pentru a ironiza autoritățile și guvernul. Mulți dintre ei au ieșit în stradă îmbrăcați în costume bizare, care făceau referire ori la președintele Xi Jinping, ori la pandemia de Covid-19, transmite The Guardian.
Petrecăreții din Shanghai au râs de autoritățile chineze cu costumele lor, îmbrăcându-se ca medici și asistente, făcând indirect referire la pandemia de Covid, dar și în camere de supraveghere și în piața bursieră, în scădere, din China.
Videoclipurile postate pe rețelele sociale au arătat polițiști care îi escortau pe participanții cu costume bizare, inclusiv unul îmbrăcat ca Lu Xun, un scriitor chinez de la începutul secolului 20, a cărui fabulă despre un savant inutil a devenit foarte cunoscută printre tinerii șomeri din China.
Proteste istorice în Shanghai
În urmă cu aproape un an, Shanghai a fost locul în care s-au desfășurat proteste istorice față de restricțiile stricte COVID din China, care s-au răspândit în mai multe orașe. Aceste proteste au fost văzute ca unul dintre motivele pentru care Beijingul a abandonat restricțiile la scurt timp după aceea.
Shanghai a suferit un blocaj deosebit de sever, milioane de locuitori fiind în mare parte izolați în casele lor timp de trei luni, în 2022. Mulți și-au vărsat frustrările pe rețelele sociale, înainte de a ieși în stradă în noiembrie.
De Halloween, printre participanți mai erau și persoane costumate în ursul de pluș „Winnie”, o referire batjocoritoare la Xi Jinping, liderul Chinei. Liderul de la Beijing a fost de multe ori asemănat cu acest personaj, fiindu-i atribuită această poreclă încă din 2013.
O altă fotografie arăta o persoană care ținea o pancartă cu sloganul: „Este interzis să curgi înapoi”, o referire la Li Keqiang, fostul premier al Chinei, care a murit vineri. El a pledat pentru politici orientate spre piaţă şi pentru o Chină deschisă.
上海万圣节 pic.twitter.com/kDVvu6kCJe
— 李老师不是你老师 (@whyyoutouzhele) October 31, 2023
Fostul premier chinez era considerat unul dintre cei mai inteligenți politicieni ai generației sale. Într-un partid dominat de ingineri, Li era un economist care a ajuns cunoscut pentru faptul că „spunea lucrurile așa cum sunt”: recunoștea public și onest problemele economice ale Chinei pentru a găsi mai ușor o soluție.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News