Vot în Parlament. Macedonia îşi schimbă numele
Parlamentul din Macedonia a aprobat vineri un amendament la constituţie prin care se redenumeşte ţara ca fiind Republica Macedoniei de Nord, aşa cum a fost hotărât alături de Grecia pentru a încheia o dispută de 27 de ani, scrie Reuters.
Dintre deputaţi, 81 au votat în favoarea modificării numelui. Reprezentanţii partidului de opoziţie VMRO-DPMNE au boicotat votul.
Grecia şi Macedonia au ajuns la un acord privind numele în iunie însă Macedonia va începe să folosească noua denumire după ce acest lucru va fi aprobat şi de parlamentul de la Atena.
Grecia a blocat aspiraţiile Macedoniei de adera la UE şi NATO din cauza numelui ţării, despre care susţine că sugerează cereri teritoriale privind o provincie din Grecia cu aceeaşi denumire.
La începutul sesiunii parlamentare, premierul Zoran Zaev le-a transmis deputaţilor că modificarea de nume „va deschide drumul către viitor, viitorul european al Macedoniei” şi către NATO.
Câteva sute de persoane au protestat faţă de acord în faţa parlamentului în ultimele zile.
Acordul - vizând să pună capăt unui litigiu vechi de aproape 30 de ani - este susţinut de UE şi Statele Unite, întrucât el urmează să deschidă calea aderăii acestei mici ţări balcanice la UE şi NATO. Însă, în Grecia, acordul greco-macedonean se află în centrul unei polemici şi riscă să pună la încercare fragila majoritate guvernamentală într-un vot asupra acestui acord în Parlamentul grec.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News