Live

Volodimir Zelenski: Statutul Ucrainei de țară candidată la UE „va aduce victoria mai aproape”

Data publicării:
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia Images

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat după ce Comisia Europeană a recomandat ca Ucrainei să-i fie acordat statutul de țară candidată la UE. Această decizie „va aduce victoria mai aproape”, a spus el.

Este „primul pas pe calea aderări la UE, care cu siguranță ne va aduce victoria mai aproape”, a scris Zelenski pe Twitter.

El a spus că îi este recunoscător președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și „fiecărui membru al CE” pentru această „decizie istorică”, adăugând că se așteaptă la un rezultat pozitiv și din partea Consiliului European, relatează The Guardian.

Liderii celor 27 de țări membre UE urmează să discute recomandarea Comisiei la summitul de săptămâna viitoare, de la Bruxelles.

Ursula von der Leyen a anunțat astăzi că CE recomandă acordarea statutului de țară candidată pentru Ucraina și Republica Moldova.

„În primul rând, Comisia recomandă Consiliului ca Ucrainei să-i fie acordată perspectiva unui viitor european și, în al doilea rând, să-i fie acordat statutul de țară-candidată. Aceasta înseamnă, desigur, ca țara să implementeze o serie de reforme importante”, a spus von de Leyen.

„Știm cu toții că ucrainenii sunt gata să moară pentru perspectiva europeană. Noi ne dorim ca ei să trăiască alături de noi visul european”, a continuat ea.

„De asemenea, recomandăm Consiliului să acorde Moldovei perspectiva unui viitor european și statut de țară-candidată, în ideea că țara va face o serie de reforme importante”, a mai spus șefa CE.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa a acceptat invitația de a vizita Ucraina anul viitor

Ucraina a trimis primul lot de ajutor umanitar către Siria. Anunțul lui Zelenski

Medvedev încurajează imigranții să comită „atrocități” în Europa. Aceasta „a devenit o bătrână rea și fără minte”

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit. „S-a confirmat, printr-o agenţie de informaţii aliată”

Partenerii noștri