Volodimir Zelenski: Rusia a început să-și pregătească cetățenii pentru un atac nuclear
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că oficialii ruși au început să pregătească societatea pentru o posibilă utilizare a armelor nucleare, însă crede că Rusia nu este gata să le folosească. Într-un interviu acordat BBC, el a negat, pe de altă parte, că ar fi îndemnat la atacuri occidentale asupra Rusiei, susținând că o remarcă a sa anterioară a fost tradusă greșit, ceea ce a permis propagandei Kremlinului să o exploateze în beneficiul propriu.
„Încep să își pregătească societatea. Asta este foarte periculos. Nu sunt pregătiți să o facă, să o folosească. Dar încep să comunice. Nu știu dacă o vor folosi sau nu o vor folosi. Dar cred că este periculos însuși faptul de a vorbi despre asta”, a declarat Volodimir Zelenski vorbind în limba engleză în biroul său prezidențial din Kiev.
Apoi, vorbind în ucraineană, a spus prin intermediul unui traducător: „Ceea ce vedem este că oamenilor de la putere din Rusia le place viața și, prin urmare, cred că riscul de a folosi arma nucleară nu este atât de clar cum spun unii experți, deoarece ei înțeleg că dacă ar face-o, nu mai există cale de întoarcere după aceea, nu numai în ceea ce ține de istoria țării lor, ci și pentru ei înșiși ca persoane”.
Zelenski a negat însă că ar fi cerut lovituri împotriva Rusiei. Cuvântul ucrainean pe care l-a folosit într-o declarație anterioară a fost înțeles greșit, susține el.
„Trebuie folosite lovituri preventive”, a declarat Zelenski în timpul unui eveniment online care a avut loc joi. Președintele ucrainean a precizat însă la BBC că nu s-a referit la atacuri militare, ci la sancțiuni. „Lumea poate opri de urgență acțiunile ocupanților ruși. Lumea poate pune în aplicare pachetul de sancțiuni în astfel de cazuri și poate face totul pentru a-i determina să părăsească centrala nucleară”, a detaliat Zelenski în interviul de la BBC, referindu-se la centrala nucleară de la Zaporojie, pe care rușii o controlează și pe care o consideră acum proprietatea lor.
Zelenski spune că este nevoie de acțiune acum, pentru că amenințările Rusiei reprezintă un „risc pentru întreaga planetă”, iar Moscova a făcut deja „un pas” prin ocuparea centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa.
Între timp însă, comentariul său inițial a fost denunțat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a spus că echivalează cu „un apel la declanșarea unui nou război mondial”, în timp ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că asta demonstrează de ce Rusia a avut dreptate să lanseze operațiunea din Ucraina.
„După această traducere, (rușii) au procedat cum au vrut ei, cum le este de folos și au început să o reinterpreteze în alte direcții”, a comentat Volodimir Zelenski la BBC.
Interviul a avut loc la câteva ore după ce președintele SUA, Joe Biden, a declarat că amenințarea nucleară rusă a adus lumea mai aproape decât oricând de un „Armaghedon”, de la criza rachetelor cubaneze din timpul Războiului Rece.
Volodimir Zelenski: Dacă rușii vor să fie kebab, bine, să vină în Ucraina!
În ultimele săptămâni, armata ucraineană a recucerit mari porțiuni de teritoriu într-o contraofensivă de succes care a forțat trupele rusești să abandoneze poziții ocupate de mult timp. Înzestrată cu arme sofisticate furnizate de Occident, armata ucraineană a făcut progrese semnificative în est și în sud, recucerind orașe și sate chiar din zone despre care Kremlinul susține că fac acum parte din Rusia.
În ceea ce Kievul descrie ca fiind răspunsul Moscovei la înfrângerile suferite, președintele Vladimir Putin a anexat ilegal săptămâna trecută patru regiuni parțial ocupate din Ucraina. Anexările au generat temeri legate de o posibilă escaladare a războiului, care durează deja de șapte luni. Vladimir Putin și alți înalți oficiali ruși au sugerat că armele nucleare - eventual arme tactice, cu o rază de acțiune mai mică - ar putea fi folosite pentru a apăra aceste zone, deși oficialii occidentali spun că nu există dovezi că Moscova este pregătită să facă acest lucru.
Președintele Zelenski spune însă că forțele ruse luptă încă destul de bine, însă Ucraina a primit arme și soldații Kievului sunt motivați să avanseze. „Nu voi spune însă că avem destule arme acum”, a ținut să precizeze liderul de la Kiev.
Eșecurile armatei ruse, o rușine majoră pentru președintele Putin, au stârnit critici neobișnuite la adresa armatei ruse. Pe fondul pierderilor suferite, Vladimir Putin a anunțat mobilizarea a sute de mii de rezerviști, ceea ce a dus la proteste anti-război - rare în Rusia - și la un exod uriaș al bărbaților cu vârstă militară adecvată.
„Acei copii mobilizați acum vin fără nimic. Fără arme sau apărare. Sunt aruncați aici ca și cum ar fi carne de tun. Dacă vor să fie kebab - bine, să vină. Dar dacă sunt oameni până la urmă și cred că este vorba despre viața lor, atunci trebuie să se împotrivescă. Dacă lui Putin îi e frică de ceva, atunci nu e vorba de lovitura nucleară, ci de oameni. Îi este frică de poporul său. Pentru că numai acești oameni sunt capabili să-l înlocuiască în zilele noastre. Să-i ia puterea. Dați-o altcuiva!”, îi îndeamnă Zelenski pe ruși. El le spune că trebuie să lupte pentru „corpul, drepturile și sufletul lor”.
Întrebat dacă președintele Putin ar putea supraviețui în eventualitatea unei victorii ucrainene în război, Zelenski a spus: „Nu-mi pasă”.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News