Live

Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul operaţiunilor speciale din estul Ucrainei. Cine este generalul maior Halahan

Data actualizării: Data publicării:
Generalul maior Grigori Halahan, în timpul unui exercițiu militar. Foto: Profimedia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a înlocuit un important comandant militar din estul Ucrainei în urma pierderilor teritoriale majore suferite în faţa Rusiei, relatează dpa.

Printr-un decret, Zelenski l-a demis pe Grigori Halahan din funcţie şi l-a numit în locul său pe Viktor Horenko, potrivit Agerpres.

Generalul maior Halahan, în vârstă de 44 de ani, a condus forţele de operaţiuni speciale în regiunile Doneţk şi Lugansk din august 2020.

În urma invaziei Rusiei din 24 februarie, Ucraina a pierdut complet controlul asupra regiunii Lugansk.

Aproximativ 50% din regiunea vecină Doneţk este controlată de trupe ruse. Înainte de 24 februarie, puţin sub 30% din teritoriu fusese controlat de separatişti pro-ruşi.

Zelenski a spus recent că Kievul a pierdut controlul a 20% din teritoriul Ucrainei.

Între timp, statul major de la Kiev a raportat că unităţile ruseşti au avut au obţinut victorii la centrala electrică pe cărbune din Vuhlehirsk din Doneţk, care a fost atacată câteva zile.

Pe un front din apropiere însă, atacurile ruseşti în direcţia oraşelor Bahmut şi Siversk au fost respinse, a anunţat armata ucraineană.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este realizabilă

Partenerii noștri