Live

Vladimir Putin susține că există riscul unei curse a înarmărilor în Asia

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin a participat la În cadrul summitului ASEAN, Vladimir Putin a mai propus crearea unui mecanism de cooperare regională împotriva pandemiei de coronavirus. Sursă foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri cu privire la riscul unei curse a înarmărilor în Asia şi a solicitat un moratoriu asupra instalării de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune, într-un discurs susţinut la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care se desfăşoară de această dată în format de videoconferinţă din cauza pandemiei de COVID-19, relatează EFE şi RIA Novosti.

În acest context, şeful statului rus a evocat Tratatul privind Forţele nucleare cu rază intermediară de acţiune (INF), semnat în 1987 între Moscova şi Washington, şi care a încetat după ce fostul preşedinte american Donald Trump a decis retragerea SUA din acest pact în 2019. La scurt timp, tratatul a fost abandonat şi de către Rusia

Noi am subliniat în repetate rânduri că, după încetarea INF, regiunea se va confrunta cu posibilitatea ca aceste tipuri de arme să fie instalate pe vastul său teritoriu, a spus Putin, care a amintit că Moscova a propus un moratoriu asupra acestui tip de arme în Asia-Pacific şi în alte regiuni ale lumii, transmite Agerpres. 

Această propunere a Rusiei rămâne în vigoare şi devine din ce în ce mai de actualitate, a afirmat liderul rus, invitând la angajarea unei discuţii serioase pe această temă.

În plus, Vladimir Putin a propus crearea unui mecanism de cooperare regională împotriva pandemiei de coronavirus, sub egida ASEAN.

Rusia aspiră să ofere o contribuţie reală pentru a garanta acces gratuit şi nediscriminatoriu la vaccinurile împotriva COVID-19 pentru cetăţenii din toate ţările, a afirmat preşedintele rus, care a propus extinderea programului de pregătire a specialiştilor, epidemiologilor din ţările ASEAN pe baza Centrului pentru securitate biologică din Vladivostok.

Totodată, preşedintele rus a pledat în favoarea elaborării unei proceduri de recunoaştere reciprocă a certificatelor de vaccinare, fără de care, în condiţiile actuale, este practic imposibil să se asigure circulaţia nestingherită a cetăţenilor ţărilor din regiune.

Summitul ASEAN, care abordează probleme precum securitatea şi comerţul, include parteneri ASEAN, precum SUA, China, India, Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.

Citește și: Cum a creat Occidentul cea mai periculoasă versiune a lui Putin

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban îl numește pe Vladimir Putin „un partener corect”. „Maghiarii pot beneficia de pe urma lui”

„De la vaccin la voturi”. Companie rusă, implicată în alegerile din România – investigație Financial Times

Matt Gaetz, prima nominalizare a lui Trump pentru postul de procuror general, a plătit pentru sex cu minori

Un cetățean american a fost condamnat în Rusia la 15 ani de închisoare. Ce acuzații i-au adus procurorii

Partenerii noștri