Live

Vladimir Putin va merge în Iran săptămâna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin pleacă din Rusia a doua oară de la începutul războiului Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin va vizita Iranul săptămâna viitoare, a anunțat marți Kremlinul, la o zi după ce SUA au avertizat că Teheranul ar putea furniza Moscovei drone pentru invazia din Ucraina.

În timpul călătoriei de la Teheran, de marțea viitoare, Putin va participa la o întâlnire trilaterală cu liderii Iranului și Turciei, la așa-numitul format Astana, pentru întâlniri și discuții legate de Siria, potrivit Bloomberg. Rusia, Turcia şi Iran sunt trei actori majori în conflictul care face ravagii în Siria din 2011. Ei au lansat în 2017 aşa-numitul proces Astana, care viza oficial aducerea păcii în această ţară.

Aceasta va fi a doua deplasare a lui Vladimir Putin în străinătate de la lansarea ofensivei sale în Ucraina, la 24 februarie.

Vizita preşedintelui Putin la Teheran de pe 19 iulie „este în curs de pregătire”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vizita lui Putin în Iran vine după cea a președintelui american Joe Biden în Israel și Arabia Saudită de săptămâna aceasta, care a avut ca subiect cheie programul nuclear iranian și activitățile din regiune.

Casa Albă a spus luni că Rusia apelează la Iran pentru a-i furniza „sute” de drone pe care să le folosească în Ucraina.

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a spus că nu este clar dacă Iranul a furnizat deja vreun aparat Rusiei, dar a spus că SUA dețin „informații” potrivit cărora Iranul se pregătește să antreneze forțele ruse să le folosească.

Purtătorul de cuvânt al ministrului iranian de externe, Nasser Kanaani, nu a negat afirmația SUA. „Cooperarea Iranului cu Rusia la unele tehnologii sofisticate datează dinaintea războiului Rusia-Ucraina”, a spus el.

Iranul a lucrat mult timp pentru dezvoltarea de drone, inclusiv unele „kamikaze” precum Switchblade, pe care SUA le-au livrat Ucrainei.

La Teheran, Mohammadrez Pourebrahimi, șeful comitetului economic al Parlamentului iranian, a declarat agenției de presă de stat IRNA că vizita lui Putin va încerca să îmbunătățească relațiile economice dintre cele două state afectate de sancțiuni.

Vladimir Putin va avea o întâlnire separată cu Recep Tayyip Erdogan

Peskov le-a spus jurnaliștilor că, cu ocazia vizitei la Teheran, Putin va avea și o întâlnire separată cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan.

În martie, Erdogan a contribuit la mediarea discuțiilor dintre reprezentanții ruși și ucraineni la Istanbul. Peskov a spus că nu a existat nicio discuție despre o nouă rundă de astfel de negocieri.

Anunţul acestui summit de săptămâna viitoare intervine la o zi după un acord al ONU privind prelungirea cu şase luni a unui mecanism de ajutor transfrontalier pentru Siria, a cărui reînnoire fusese blocată iniţial de Moscova.

Reuniunea de la Teheran va avea loc în contextul în care Erdogan, care încearcă să-şi mobilizeze baza electorală înaintea scrutinului prezidenţial de anul viitor ce se anunţă unul dificil, ameninţă de mai multe săptămâni cu lansarea unei noi operaţiuni militare împotriva combatanţilor prokurzi din nordul Siriei.

Pe lângă Siria, întâlnirea bilaterală dintre Putin şi Erdogan ar urma să fie dominată de discuţiile asupra ofensivei ruse în Ucraina.

Turcia, care depune eforturi să întreţină bune relaţii atât cu Kievul, cât şi cu Moscova şi acţionează de pe o poziţie de mediator, şi-a propus de mai multe ori ajutorul privind exportul, prin coridoare maritime sigure, de cereale ucrainene, blocat din cauza conflictului.

Această propunere a primit doar un sprijin limitat atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o momeală”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Cum vrea Putin să atragă noi recruți care să lupte pe frontul din Ucraina. Dictatorul rus a promulgat legea

Partenerii noștri