Live

Delirul lui Putin. Spune că ucrainenii au fost „spălați pe creier de naziști” și că soldații ruși sunt „adevărații eroi”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a spus, joi seara, într-o declarație de presă, că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina se desfășoară conform planului, iar soldații ruși acționează ca niște „adevărați eroi”. Totodată, liderul de la Kremlin a acuzat „neonaziştii” ucraineni că folosesc populaţia ca scuturi umane în faţa ofensivei Rusiei.

Participând la o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei, Putin a apreciat că soldaţii ruşi sunt „adevărații eroi” în ofensiva împotriva Ucrainei şi a susţinut că forţele ucrainene împiedică civilii să utilizeze coridoarele umanitare create de armata rusă.

Totodată, Putin a acuzat forţele ucrainene că amplasează armament în zone locuite şi folosesc astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile.

„Militarii noştri oferă coridoare sigure pentru civili, dar neonaziştii ucraineni şi mercenarii străini împiedică evacuările şi tratează civilii ca scuturi umane", a afirmat Vladimir Putin, acuzând armata ucraineană că a instalat în zone rezidenţiale echipamente militare folosite în confruntări. De asemenea, liderul de la Moscova a avertizat, conform BBC, că vrea „distrugerea mentalităţii antiruse create de Occident”.

„Suntem în război cu neonaziștii. Nu voi renunța niciodată la convingerea mea că rușii și ucrainenii sunt un singur popor”, a spus liderul rus, adăugând că ucrainenii au fost „spălați de creier de naziști”. 

Cu toate acestea, „operaţiunea militară specială se desfăşoară strict conform calendarului, conform planului”, a susţinut Putin, în a opta zi a invaziei asupra Ucrainei pe care a ordonat-o joia trecută, când a acuzat „abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev” faţă de rusofonii din estul separatist al Ucrainei şi ignorarea de către Occident a cererilor Moscovei privind crearea unei noi arhitecturi de securitate în Europa.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Partenerii noștri