Vladimir Putin i-a spus lui Emmanuel Macron că e de acord cu o inspecție la centrala nucleară de la Zaporojie
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discutat vineri la telefon despre situația de la centrala nucleară de la Zaporojie. Macron a cerut o inspecție a Agenției Internaționale pentru Energie atomică la centrală, iar Puțin a fost de acord, potrivit președinției franceze. Informația a fost confirmată și de Kremlin.
Conform versiunii prezentate de Kremlin asupra desfăşurării acestei discuţii, preşedintele Putin a spus că bombardarea centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse - creează riscul unei „catastrofe de mare anvergură care ar putea conduce la contaminarea radioactivă a unor vaste teritorii”.
Moscova și Kievul se acuză reciproc pentru bombardamentele din zona centralei nucleare.
Cei doi preşedinţi au convenit asupra necesităţii ca o echipă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să fie trimisă la acea centrală, mai spune Kremlinul.
Palatul Elysee a dat de asemenea un comunicat în care spune că Macron „a subliniat încă o dată îngrijorarea față de riscurile pe care le prezintă situația de la centrala nucleară Zaporojie” și a cerut trimiterea cât mai curând posibil a unei misiuni de experți ai AIEA, în condițiile convenite de Ucraina și ONU.
„Președintele Federației Ruse i-a anunțat Președintelui Republicii acordul său cu privire la desfășurarea acestei misiuni și metodele menționate”, potrivit comunicatului.
Agenția ucraineană Energoatom a avertizat vineri că rușii pregătesc o operațiune „false flag” la centrala nucleară de la Zaporojie. Potrivit The Kiyv Independent, compania ucraineană de stat a anunțat că rușii au adus o echipă TV la centrală pentru a se întâlni cu agenții FSB, după care trupele ruse au bombardat centrul de instruire al centralei electrice.
Energoatom a anunţat de asemenea că forţele ruse intenţionează să întrerupă funcţionarea blocurilor energetice de la centrala nucleară Zaporojie şi să le deconecteze de la reţeaua de energie electrică a Ucrainei, informează Reuters. Într-o declaraţie, Energoatom a explicat că Rusia, care controlează centrala nucleară din sudul Ucrainei, se pregăteşte să pună în practică o „provocare pe scară largă” acolo.
De partea sa, Rusia a acuzat joi Ucraina că pune la calea o „provocare” la centrala de la Zaporojie. Potrivit Moscovei, unităţi de artilerie ucrainene plănuiesc să tragă asupra centralei şi apoi să acuze Rusia că a provocat un accident nuclear, notează Agerpres.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News