Live

Vladimir Putin a trimis o telegramă prin care își exprimă condoleanțele la moartea lui Pele. "Ilustru fiu al poporului brazilian"

Data publicării:
Vladimir Putin a transmis condoleanțe statului brazilian la moartea lui Pele. Foto: Pele, Maradona și Vladimir Putin în 2017 Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a trimis vineri o telegramă omologului său din Brazilia prin care își exprimă condoleanțele sale pentru moartea legendarului Pele. Vorbind despre Pele, el a folosit cuvintele "un om remarcabil" şi "ilustru fiu al poporului brazilian", potrivit unui comunicat dat publicității de Kremlin, informează Agerpres care citează AFP.

Putin consideră că Pele a influențat dezvoltarea fotbalului în lume, inclusiv în Rusia.

"Graţie talentului său, competenţelor sale unice, jocului său fascinant, fotbalul a devenit jocul preferat a milioane de persoane din lumea întreagă, inclusiv în Rusia", a subliniat Putin într-o telegramă de condoleanţe adresată preşedintelui încă în exerciţiu al Braziliei, Jair Bolsonaro.

"Am avut onoarea să comunic în persoană cu acest om remarcabil şi voi păstra mereu cele mai frumoase amintiri despre el", a adăugat Putin.

Vladimir Putin s-a întâlnit ultima dată cu Pele și cu Maradona la Cupa Confederațiilor din 2017.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Partenerii noștri