Live

Viktor Orban îi confirmă lui Jens Stoltenberg că Ungaria susține aderarea Suediei la NATO

Data actualizării: Data publicării:
Suedia şi-a anunţat în mai 2022, pe fondul invaziei ruse în Ucraina, candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda Foto: Profimedia Images

Viktor Orban și-a reafirmat susținerea pentru aderarea la NATO a Suediei, miercuri, într-o convorbire telefonică purtată cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, la o zi după votul Turciei şi invitaţia lansată premierului suedez de către Budapesta, informează AFP. Deși deputaţii maghiari urmează să se reunească la mijlocul lunii februarie, aderarea Suediei nu se află pe ordinea de zi în acest punct. Ungaria, care şi-a dat sprijinul de principiu, trenează de luni de zile ratificarea, cerând Stockholmului sa înceteze politica de "denigrare" la adresa guvernului de la Budapesta, acuzat de derivă autoritaristă.

"I-am reiterat sprijinul guvernului ungar pentru cererea Suediei", a declarat Orban pe X (fostul Twitter), adăugând că "va continua să facă apel la parlament pentru a finaliza ratificarea cât mai curând posibil".

"O bună discuţie telefonică cu Viktor Orban", a comentat la rândul său secretarul general al NATO, salutând "sprijinul clar" al responsabilului ungar. "Aşteptăm cu nerăbdare ratificarea de îndată ce parlamentul îşi va relua activitatea", a afirmat Stoltenberg.

Deputaţii urmează să se reunească la mijlocul lunii februarie, însă chestiunea aderării Suediei nu se află pe ordinea de zi în acest stadiu.

Parlamentul turc a ratificat marţi intrarea Suediei în Alianţa Nord-Atlantică, marcând astfel sfârşitul a 20 de luni de negocieri. Astfel, Ungaria rămâne singura ţară care nu a ratificat aderarea Suediei la NATO.

Budapesta, care şi-a dat sprijinul de principiu, dar care trenează de luni de zile ratificarea, cere Stockholmului sa înceteze politica de "denigrare" la adresa guvernului ungar, acuzat de derivă autoritaristă, potrivit AFP.

Viktor Orban cere "respect" din partea Stockholmului şi l-a invitat marţi pe premierul suedez Ulf Kristersson să efectueze o vizită în Ungaria, subliniind într-o scrisoare necesitatea de a "construi o încredere reciprocă solidă" printr-un"dialog politic mai intens".

Pentru moment se cunoaşte că ministrul suedez de externe a răspuns cu răceală invitaţiei, afirmând că ţara sa nu are "niciun motiv" să negocieze în prezent cu Ungaria.

"În cadrul summitului de la Madrid de anul trecut, Ungaria a acordat Suediei statutul de invitat" în vederea unei aderări la NATO, fără nicio rezervă, a subliniat Tobias Billström.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei suedeze s-a declarat pregătit pentru "discuţii", menţionând "numeroase puncte comune" şi "cooperarea militară" între cele două ţări.

Suedia şi-a anunţat în mai 2022, pe fondul invaziei ruse în Ucraina, candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda, care a devenit în aprilie cel de-al 31-lea membru al Organizaţiei.

Pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, cele două ţări vecine au pus capăt deceniilor de neutralitate după cel de-al Doilea Război Mondial şi de nealiniere militară de la sfârşitul Războiului Rece, aminteşte AFP.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Patru morți după ce un elicopter a intrat în clădirea unui spital, în Turcia

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Partenerii noștri