Live

Viktor Orban cere un armistițiu în Ucraina: „Ameninţarea unui război mondial nu este o exagerare”

Data publicării:
Premierul maghiar Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina este „îngrijorător şi periculos” pentru Ungaria, iar „ameninţarea unui război mondial nu este o exagerare”, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, în interviul săptămânal radiodifuzat.

Viktor Orban a comentat că „se iau din ce în ce mai multe decizii vizând folosirea de arme din ce în ce mai noi şi puternice” şi că „Occidentul furnizează Ucrainei din ce în ce mai multe echipamente moderne”.

Deşi „poate părea extrem de exagerat când unii liderii europeni şi americani spun că dacă totul continuă aşa am putea ajunge la al treilea război mondial, este un pericol realist în acest moment”, a spus premierul ungar, potrivit MTI, preluată de Agepres.

El a insistat că „războiul devine din ce în ce mai brutal şi totuşi numărul ţărilor şi liderilor europeni care susţin pacea nu creşte deloc”, apreciind însă că în acelaşi timp „oamenii din Europa au început să se orienteze către un armistiţiu şi negocieri de pace, în condiţiile în care numărul victimelor creşte”.

Viktor Orban a menţionat că parlamentul ungar pregăteşte o rezoluţie prin care îşi reafirmă poziţia în favoarea păcii şi a unui armistiţiu, precizând că „poziţia Ungariei nu este de a stabili ce fel de tratat de pace să se semneze, ci de a cere un armistiţiu”.

Potrivit premierului ungar, trebuie să se ajungă la un armistiţiu, pentru a împiedica noi decese, iar după aceea sunt şanse să se poată pregăti cadrul pentru negocieri de pace.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedinta Parlamentului European susţine că Germania ar trebui să trimită rachete Taurus în Ucraina

„Amenințarea unui conflict global este reală”, avertizează premierul polonez, după atacul Rusiei din Ucraina, cu racheta Oreșnik

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Partenerii noștri