Live

Viktor Orban anunță o nouă consultare populară. Tema: despăgubirile acordate romilor și deținuților

Data publicării:
Viktor Orban, premierul Ungariei. Foto: GettyImages

Guvernul ungar a anunţat joi lansarea unei noi consultări naţionale a cetăţenilor, pe tema indemnizaţiilor legale acordate deţinuţilor şi romilor, sever criticate în ultimele luni de premierul Viktor Orban, relatează agenţiile AFP şi MTI, preluate de Agerpres.

„Este lipsit de sens ca statul să plătească anual miliarde de forinţi condamnaţilor” pentru condiţiile din închisori, a declarat la o conferinţă de presă şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas.

Guvernul ungar a anunţat în luna ianuarie suspendarea plăţii indemnizaţiilor acordate deţinuţilor drept compensaţie pentru condiţiile inadecvate din închisorile suprapopulate ale Ungariei. Potrivit executivului condus de Viktor Orban, organizaţii „finanţate din străinătate şi care se pretind a fi organizaţii de apărare a drepturilor omului'” au reuşit să creeze un model de afaceri cu ajutorul unor asemenea dosare care pot fi câştigate în serie prin verdicte ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) ori ale instanţelor ungare.

Pe de altă parte, începând din luna septembrie Viktor Orban a respins plata unor despăgubiri de circa 300.000 de euro obţinute în instanţă de familii de romi care au reclamat segregarea şcolară a circa 60 de copii romi. Şeful executivului ungar a apreciat că este „profund incorect” ca familiile rome să „obţină bani fără să muncească”, potrivit AFP.

Potrivit MTI, Gergely Gulyas s-a întrebat dacă este normal ca „elevi care au absentat mai multe zile de la şcoală să merite compensaţii” şi a sugerat că ar fi mai utilă o asistenţă care să reducă diferenţele dintre tinerii defavorizaţi şi societate în ansamblu.

„Guvernul are o opinie clară asupra acestor chestiuni şi ştie cum trebuie să le răspundă, însă pentru aceasta are nevoie de sprijinul societăţii”, a explicat şeful de cabinet al lui Viktor Orban.

În total, nouă întrebări se vor regăsi în chestionarul din cadrul acestei consultări ce va fi trimis cetăţenilor unguri începând de la jumătatea lunii martie, consultare al cărei scop este „restabilirea ordinii publice şi morale”, potrivit lui Gergely Gulyas. Întrebările vor fi prezentate săptămâna viitoare.

Iniţiativa este ultima dintr-o serie de consultări de acelaşi fel lansate de Viktor Orban, dar calificate drept demagogice de către adversarii săi.

Printr-o astfel de consultare desfăşurată în vara anului 2017 a fost testată opinia cetăţenilor Ungariei despre modul în care această ţară se poate împotrivi politicii UE privind migraţia şi miliardarul George Soros, acuzat de Viktor Orban că este un important susţinător al acestei politici ce urmăreşte „să înece” UE cu migranţi ilegali.

Noua consultare populară este criticată de ONG-uri, de reprezentanţi ai romilor şi de unii avocaţi, care avertizează asupra agravării prejudecăţilor faţă de romi.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Atuurile politicianului maghiar care ar putea câștiga în fața lui Viktor Orban, pe care l-a numit „Al Capone al Carpaților”

Partenerii noștri