Viktor Orban anunţă că va propune UE politica sa restrictivă împotriva imigraţiei ilegale, după ce a preluat șefia Consiliului
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni că, pe parcursul semestrului în care Ungaria se va afla la conducerea Consiliului UE, va propune celorlalţi parteneri măsurile restrictive pe care le aplică deja în ţara sa cu scopul de a frâna imigraţia ilegală. Orban a preluat ieri, pentru 6 luni, președinția prin rotație a Consiliului UE.
„Preşedinţia ungară (a UE) poate face propuneri pentru a opri imigraţia ilegală, dar liderii UE vor fi cei care vor decide împreună", a explicat pentru televiziunea publică premierul Orban, care a preluat luni la Bruxelles, de la omologul său, premierul belgianul Alexander De Croo, preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, informează EFE, potrivit Agerpres.
Orban a apreciat că pactul privind migraţia convenit de ţările comunitare, inclusiv de Ungaria, nu funcţionează şi că Cei 27 vor trebui să găsească o soluţie „eficientă".
Şeful guvernului de la Budapesta a afirmat că, „în loc ca Ungaria să fie pedepsită pentru politica sa de imigraţie" ar trebui asumate măsurile acesteia, o aluzie evidentă la criticile şi amenzile pe care Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie a UE le-au impus ţării sale pentru restricţiile pe care le-a impus şi care fac practic imposibilă solicitarea de azil în această ţară.
Potrivit premierului ungar, prin aplicarea politicilor de imigrare ale Ungariei „multe lucruri ar fi simplificate".
Orban a subliniat că preşedinţia ungară va fi bună pentru Europa, deoarece se va vorbi „foarte deschis chiar şi despre cele mai dificile probleme, fără a încerca să-i influenţeze pe cei care iau decizii".
„Cea mai mare oportunitate pentru Ungaria în timpul preşedinţiei sale de şase luni va fi să aducă Europa mai aproape de pace"
„Cea mai mare oportunitate pentru Ungaria în timpul preşedinţiei sale de şase luni va fi să aducă Europa mai aproape de pace", a adăugat şeful guvernului ungar, referindu-se la pledoaria sa în sensul organizării unor negocieri de încetare a focului în războiul provocat de invazia rusă asupra Ucrainei.
Europenii vor pace, a spus Orban, care este principalul aliat al Moscovei în cadrul UE, remarcă EFE.
În acest sens, el a afirmat că „cea mai mare problemă a Europei în prezent este războiul dintre Ucraina şi Rusia" şi a apreciat că Bătrânul Continent trebuie să se pregătească pentru începutul negocierilor dintre Moscova şi Washington dacă republicanul Donald Trump câştigă alegerile prezidenţiale din Statele Unite.
Orban este un aliat al lui Trump şi preşedinţia ungară a UE şi-a ales ca motto „Make Europe Great Again", copiind sloganul folosit de fostul preşedinte american în campania sa electorală din 2016.
Orban: UE este în pragul unui război comercial cu estul pe care îl va pierde
Uniunea Europeană este pe cale să intre într-un război comercial cu marile ţări din est, precum China, din care va ieşi înfrântă, lucru pe care preşedinţia rotativă a Ungariei va încerca să-l evite printr-un pact de competitivitate, a mai declarat Orban.
„Uniunea Europeană este pe cale să intre într-un război comercial cu Estul, în care nu poate decât să piardă. Avem nevoie aici nu de izolaţionism, ci de o consolidare a relaţiilor şi un comerţ mai viguros", a insistat premierul ungar, care a adăugat că una dintre posibilele surse de conflict cu ţări precum China ar putea fi măsurile comunitare, precum impozitele extraordinare aplicate maşinilor electrice care provin din China.
Premierul ungar a mai spus că a avut discuţii cu marii fabricaţi europeni de autoturisme care „nu doresc deloc această măsură, pentru că, dacă (producătorii chinezi) ripostează, Europa va pierde mult mai mult". De aceea, una dintre priorităţile preşedinţiei ungare, care se va încheia la 31 decembrie, va fi realizarea unui pact de competitivitate.
Ministrul pentru afaceri europene al Ungariei, Janos Boka, a dat asigurări duminică, în declaraţii la radioul public Kossuth, că preşedinţia ungară „îşi va concentra atenţia politică asupra acestei chestiuni şi va identifica domeniile în care ar putea fi luate decizii pentru întărirea competitivităţii".
Celelalte şase priorităţi stabilite de executivul lui Orban pentru semestrul său la conducerea UE sunt apărarea comună şi apărarea frontierelor externe, precum şi promovarea extinderii clubului comunitar, promovarea politicilor de coeziune, agricultura şi abordarea problemelor demografice.
„Urez noroc preşedinţiei ungare şi am încredere că aceasta va urmări interesul tuturor cetăţenilor UE"
Charles Michel îi transmite lui Orban că provocările pot fi depăşite doar prin unitate.
Cu ocazia preluării de către Ungaria a preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, l-a primit luni la Bruxelles pe Orban, declarând cu acest prilej că modalitatea de a face faţă provocărilor este să fim "împreună şi uniţi".
„Îi urez bun venit lui Viktor Orban, astăzi, (luni - n.r.) la Bruxelles, în prima zi a preşedinţiei ungare a Consiliului UE", a scris Michel pe platforma socială X, după întâlnirea cu premierul ungar la sediul Consiliului European.
El a indicat că au abordat „priorităţi precum competitivitatea, apărarea şi extinderea, printre altele".
„Cu toţii cunoaştem provocările cu care ne confruntăm. Împreună şi uniţi este singura modalitate de a le depăşi", a subliniat politicianul belgian.
Orban s-a întâlnit la Bruxelles şi cu prim-ministrul belgian în exerciţiu, Alexander De Croo, care a predat frâiele preşedinţiei Consiliului UE după ce Belgia a deţinut-o în ultimele şase luni.
„Acum este rândul Ungariei şi a lui Viktor Orban", a scris De Croo pe platforma socială X.
Premierul belgian s-a declarat „mândru" de traiectoria preşedinţiei belgiene, despre care a spus că „şi-a îndeplinit ambiţia de a ne proteja cetăţenii, de a ne consolida economia şi de a pregăti viitorul Europei".
„Urez noroc preşedinţiei ungare şi am încredere că aceasta va urmări interesul tuturor cetăţenilor UE", a subliniat el.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News