Live

VIDEO „Nu te apropia sau îți asumi responsabilitatea”. Momentul când un avion al Marinei SUA este escortat de un avion chinez

Data actualizării: Data publicării:
Un avion al Marinei SUA este escortat de un avion chinez. Sursa: captură CNN

În timp ce un avion de recunoaștere al Marinei SUA zbura la 6.500 de metri deasupra Mării Chinei de Sud, la 50 de kilometri de contestatele Insule Paracel, o voce care spunea că vine de pe un aeroport al armatei chineze amenința: „Aeronavă americană, spațiul aerian chinez este la 12 mile marine. Nu te apropia sau îți asumi toată responsabilitatea”, relatează CNN.

În câteva minute, un avion de luptă chinez înarmat cu rachete aer-aer interceptează avionul american, în care se afla și o echipă CNN, poziționându-se la doar 150 de metri de el.

Avionul de vânătoare chinez era atât de aproape, încât echipajul CNN i-a putut vedea pe piloți întorcând capetele pentru a-i privi și a putut distinge rachetele cu care era înarmat.

Locotenetul Nikki Slaughter, pilotul avionului american, a salutat avionul chinez.

„Avion de luptă al PLA, acesta este US Navy P-8A... Te am pe aripa mea stângă și intenționez să merg spre vest. Îli cer să faci la fel. Terminat.”

Nu a existat niciun răspuns din partea avionului de luptă chinez, care a escortat avionul american timp de 15 minute înainte de a face cale întoarsă.

Pentru echipajul CNN de la bordul avionului american, aceasta este o dovadă clară a tensiunilor care au loc în Marea Chinei de Sud și între SUA și China.

Comandantul acestei misiuni marinei americane are însă o perspectivă diferită.

Aș spune că este doar o după-amiază de vineri obișnuită în Marea Chinei de Sud”, a spus Marc Hines.

În ultimii câțiva ani, Marea Chinei de Sud a devenit un potențial punct de conflict în zona Asia-Pacific. Insulele precum Paracels, în apropierea cărora avionul US Navy a fost interceptat vineri, fac obiectul unor revendicări teritoriale suprapuse parțial din partea Chinei, Filipinelor, Vietnamului, Malaeziei, Bruneiului și Taiwanului.

Calea navigabilă strategică deține resurse vaste de pește, petrol și gaze. În plus, aproximativ o treime din transportul mondial trece pe aici - în valoare de aproximativ 3,4 trilioane de dolari în 2016, potrivit Proiectului China Power al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Un crater de impact a fost descoperit pentru prima dată pe o creastă montană din China

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri