Live

VIDEO Momentul în care un medic se retrage din fața incendiului uriaș care amenință Atena. „Focul vine spre noi”

Data publicării:
Incendiu de amploare lângă Atena. Foto: Profimedia

Noi evacuări au fost ordonate la nord est de capitala Greciei, în condițiile în care pe unele străzi, focul a cuprins deja casele oamenilor. Cea mai gravă situație este la nord est Atena, unde focul a ajuns pe străzi și înaintează spre o suburbie a capitalei elene, unde au fost date deja ordine de evacuare. Sunt zeci de autospeciale și elicoptere care luptă cu mai bine de 40 de focare.

Nikos Koudunis, medic grec: „Suntem la 200 de metri de incendiu. Vedeți, se întâmplă chiar în față, la Anatoli, la Nea Makri. Echipa noastră este deplasată acolo sus. I-am cerut să coboare mai repede. Și pompierii care sunt acolo, pentru că focul vine spre noi. Există case în spatele nostru, aici unde ne aflăm. E un foc care se extinde pe 30 de kilometri distanţă, iar noi suntem chiar aici.”

Purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Pompieri, Vassilis Vathrakogiannis, a declarat că incendiul a fost rapid alimentat de vântul care bate cu până la 70kmh.

„Facem apel la toți locuitorii din zonă. Pentru propria lor siguranță și având în vedere că incendiul avansează rapid, este imperativ ca aceștia să țină cont de instrucțiunile autorităților”, a spus Vathrakogiannis.

Autorităţile elene au ordonat luni evacuarea mai multor comunităţi din suburbiile din nord-estul Atenei, după evacuarea oraşului Marathon cu o zi înainte. A fost deschis stadionul olimpic OAKA, din nordul Atenei, pentru a găzdui miile de persoane evacuate. Doi pompieri au fost răniţi şi 13 persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii.

Simos Roussos, primarul din Chalandri, una dintre cele mai mari suburbii ale Atenei, cu o populaţie de peste 70 000 de locuitori, a cerut locuitorilor din zonele apropiate de incendiu să îşi părăsească locuinţele. "Din cauza direcţiei vântului, am decis o evacuare preventivă (...) Incendiul este foarte aproape", a declarat el pentru postul public de televiziune ERT, potrivit News.ro.

Luni dimineaţă, cinci localităţi fuseseră deja evacuate, la fel şi două spitale, unul pediatric şi celălalt militar, din Penteli, la aproximativ cincisprezece kilometri nord-est de capitală.

Grecia este deosebit de vulnerabilă la incendiile de pădure după o iarnă deosebit de uscată. Iunie şi iulie au fost cele mai calde luni de la începutul înregistrărilor, în 1960.

Giorgos Tsevas, în vârstă de 48 de ani, din Polydendri, un sat al cărui nume înseamnă „mulţi copaci” în greacă, este disperat: „Totul arde. Aveam 200 de măslini şi au dispărut cu toţii”.

Oamenii de ştiinţă avertizează că emisiile de combustibili fosili agravează durata, frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură din întreaga lume. Potrivit experţilor IPCC, creşterea temperaturilor prelungeşte sezonul incendiilor forestiere şi creşte suprafaţa mistuită de flăcări la nivel mondial.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Partenerii noștri