Live

VIDEO. Dronele kamikaze ale ucrainenilor vânează blindatele rusești în apropiere de Avdiivka

Data publicării:
Rusi surprinși de o dronă kamikaze. Foto: Captură video

Imagini publicate de armata ucraineană arată momentul în care dronele ucrainene vânează blindatele rusești în apropiere de Avdiivka, locul unde se poartă cele mai sângeroase lupte de pe frontul din Ucraina.

În imaginile surprinse din dronă, înainte ca aceasta să lovească un blindat rusesc, pot fi observați rușii care încearcă să scape de lovitura mortală a dronei kamikaze.

Un soldat rus scapă cu viață, alergând pe lângă blindat, în timp ce alți cel puțin trei soldați ruși sunt surprinși de drona kamikaze.

Ucraina a doborât, luni dimineață, opt rachete ruseşti care se îndreptau în direcţia Kievului, în urma unui atac combinat ce a inclus şi drone kamikaze Shahed care au vizat alte regiuni ucrainene, în special, în sudul ţării, a indicat armata ucraineană.

Citește și ANALIZĂ Rânjetul lui Putin și avertismentul unui fost șef al NATO: „Ucraina riscă înfrângerea pentru că Vestul se teme de victoria Ucrainei”

Postul de televiziune ucrainean Kanal 24 a relatat că la Kiev s-au auzit mai întâi exploziile, iar apoi la câteva clipe după a fost anunţată alerta de raid aerian. Autorităţile au explicat această întârziere a activării sirenelor prin faptul că ruşii au atacat regiunea Kievului cu rachete care zboară pe o traiectorie balistică, fiind mai puţin vizibile pentru radar.

În total, apărarea antiaeriană a distrus opt ţinte aeriene care zburau în direcţia capitalei pe o traiectorie balistică, au precizat Forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Vezi și VIDEO Putin vorbește, la un pahar de șampanie, despre războiul din Ucraina: „Știu că nu avem de toate, dar ei rămân fără muniție”

Autorităţile ucrainene acuză Rusia de pregătirea unei campanii de lovituri sistematice asupra infrastructurii de energie a ţării în plină iarnă, aşa cum a făcut anul trecut.

În timpul iernii 2022, milioane de ucraineni au fost privaţi de curent electric şi căldură în plin val de frig perioade îndelungate din cauza acestor lovituri. Kievul şi-a întărit de atunci sistemele de apărare antiaeriană cu arme occidentale, dar consideră că ar trebui făcut mai mult pentru a proteja regiunile vulnerabile.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri