VIDEO. Cum arată capsula SpaceX în interior. Astronauții au avut un „pasager clandestin”
În cele 19 ore, cât a durat drumul lor între Pământ și Stația Spațială Internațională, astronauții americani trimiși în misiunea NASA-SpaceX, Bob Behnken (49 de ani) și Doug Hurley (53 de ani), au oferit lumii un tur unic, în direct, al bordului vehiculului spațial Crew Dragon. Și cu această ocazie au dezvăluit că au cu ei și un... „pasager clandestin”. Iată despre ce este vorba:
Polaris Dawn, misiune îndeplinită
De ce este considerată lansarea Starship un succes
Nouă specie de dinozaur descoperită în Ţara Haţegului
Naveta SpaceX, drum cu emoții spre Stația Spațială
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
„Bun găsit tuturor și bine ați venit la bordul Dragon!
Numele meu este Doug, lângă mine este Bob, probabil că-l știți. Ne bucurăm să fim alături de voi!
Bun venit la bordul Endeavor, vehiculul spațial SpaceX, care se îndreaptă către Stația Spațială Internațională.
Am realizat prima lansare de pe coasta Floridei după ceva timp, Doug și cu mine suntem mândri că avem ocazia să luăm parte.
Zburăm cu o navetă spațială nou-nouță, care este foarte diferită de naveta Endeavor. Are ecrane cu atingere tactilă, care ne permit să realizăm ceea ce trebuie. Doug arată la ecranul din fața mea, puteți vedea priveliștea pe care am avut-o în timpul manevrelor, putem privi pe fereastră.
Spațiul este cam limitat, dar voi încerca să demonstrez ce putem face în condiții de gravitație 0. Mi s-a cerut să fac o rostogolire pe spate, voi face o rotire pe o parte, care se abate un pic de la cerere. Sper că puteți vedea cum e să plutești în condiții de gravitație 0.
Se pare că am avut un pasager clandestin la bordul vehiculului nostru la lansare. Nu am fost doar Doug și cu mine, care am fost lansați, avem la bord un... apatozaur. Amândoi avem doi băieți care sunt foarte interesați de dinozauri și am adunat toți dinozaurii din cele două case și Tremor, apatozaurul, a primit votul băieților pentru a călători în spațiu cu noi.
E o șansă minunată să putem face asta pentru băieții noștri, care sper că sunt entuziasmați să-și vadă jucăria plutind alături de noi. Sunt sigur că ar prefera să fie ei aici, dacă ar putea, dar sperăm că vor fi mândri și de asta.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au dat această oportunitate și au muncit atât de mult pentru a face posibilă această zi. Astea fiind spuse, vă urez o noapte bună din partea capsulei Endeavor.
Noapte bună tuturor celor de la NASA și SpaceX și Statelor Unite și felicitări echipelor care ne-au adus în orbită!”
Capsula Crew Dragon a andocat cu succes duminică seara la Stația Spațială Internațională și cei doi astronauți americani, trimiși în permieră în spațiu cu un vehicul al unei companii private, s-au întâlnit cu cei trei colegi - un american și doi ruși - aflați deja la bordul stației orbitale.
Editor web: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News