Live

Video Noi imagini cu fostul președinte Hu Jintao luat pe sus de lângă Xi Jinping adâncesc misterul momentului bizar de la Congresul PCC

Data actualizării: Data publicării:
Fostul membru al Biroului Politic al PCC ce încă se afla în funcție, Li Janșu, care se afla în stânga lui Hu Jintao, îi ia dosarul din față și vorbește cu acesta. Foto: CNA/ YouTube

Noi imagini video au fost făcute publice cu momentele de dinainte ca fostul lider chinez Hu Jintao să fie luat aparent cu forța în timpul unei sesiuni de săptămâna trecută a Congresului Partidului Comunist din Beijing, transmite BBC.

Imaginile video arată în mai mare detaliu cum fostul membru al Biroului Politic ce încă se afla în funcție, Li Janșu, care se afla în stânga lui Hu, îi ia dosarul din față și vorbește cu acesta.

Xi Jinping apoi, aparent, îi dă instrucțiuni unui alt bărbat care încearcă după aceea să îl convingă pe Hu să plece.

Momentul neașteptat a dus la mai mult speculații, unii spunând că a fost o mișcare intenționată a lui Xi pentru a-și dovedi puterea și a arăta că era sub semnul consensului a lui Hu s-a încheiat definitiv, în vreme ce alții sugerează că s-ar putea să fi avut loc din cauza stării fragile de sănătate a lui Hu.

Agenția de presă oficială Xinhua a scris ulterior pe Twitter că Hu a fost escortat din cameră pentru că nu s-a simțit bine, însă acest lucru nu a fost relatat la nivelul intern al țării. Twitter este blocat utilizatorilor din China.

Momentul s-a desfășurat cu o zi înainte ca Xi să anunțe începerea celui de-al treilea mandat precum și conducerea echipei sale loiale. Atât momentul la care a avut loc cât și faptul că politica chineză este opacă a declanșat speculații la nivel global despre ce s-ar fi întâmplat cu adevărat.

Mulți s-au întrebat dacă a fost o piesă de teatru politic. Spre deosebire de Hu, a cărui președinție între anii 2003 și 2013 a fost văzută la vremea respectivă ca o deschidere la lumea externă, Xi a prezidat o țară care a devenit tot mai izolată.

Noile imagini, filmate de postul Channel News Asia din Singapore, nu demontează linia oficială cu Hu era bolnav. Însă mai sugerează că modul în care Hu ar fi folosit documentul aflat în fața sa a avut un rol în acest incident.

Intriga s-a mărit când Li Janșu părea să se pregătească să se ridice pentru a-l ajuta pe Hu însă a fost apoi aparent tras înapoi pe scaun de Wang Huning, ce se afla în stânga sa.

Hu a spus ceva către impasibilului Xi, în timp ce era escortat afară, în vreme ce ceilalți oameni așezați pe același rând nu s-au întors către el.

Deng Yuwen, fost editor al unui ziar al Partidului Comunist, spune că nu există motiv pentru ca partidul să pună un document pe care Hu să nu aibă voie să-l citească în fața lui la o astfel de ședință de profil înalt, camerele video funcționând în acest timp.

Deng spune că spectacolul cu alți înalți oficiali – inclusiv fosta mână dreaptă a lui Hu, Wen Jiabao – uitându-se drept înainte în timp ce Hu era escortat afară în spatele lor spune ceva despre China condusă de Xi.

„Ar fi un efect cutremurător asupra oficialilor care priveau ce se întâmpla pe scenă”, a spus acesta. „Deși nu i-ar amenința puterea lui Xi, ar creea un impact psihologic asupra acelor oficiali”.

Dacă evenimentul dramatic a fost într-adevăr neregizat și motivat de îngrijorările privind sănătatea lui Hu, noul Comitet al Biroului Politic sub comanda lui Xi a exprimat simbolismul ieșirii fostului lider Hu, că nu va mai fi o revenire la politicile din era sa.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri