Live

VIDEO Acuzații de blat la semimaratonul de la Beijing: Trei alergători africani i-ar fi permis campionului chinez să câștige

Data actualizării: Data publicării:
Organizatorii investighează acuzațiile potrivit cărora trei sportivi africani i-au permis în mod voit alergătorului vedetă al Chinei, He Jie, să câștige cursa. Foto: Profimedia

Acuzații de blat la semimaratonul de la Beijing. Organizatorii investighează acuzațiile potrivit cărora trei sportivi africani i-au permis în mod voit alergătorului vedetă al Chinei, He Jie, să câștige cursa care a avut loc duminică, scrie BBC.

Filmările făcute la cursa de duminică îi arată pe Robert Keter și Willy Mnangat din Kenya și pe Dejene Hailu din Etiopia arătând spre linie, încetinind ritmul și, aparent, făcându-i semne cu mâna lui He Jie.

He Jie, în vârstă de 25 de ani, a terminat cu o secundă înaintea celor trei, care s-au clasat pe locul doi.

Rezultatul a fost criticat pe rețelele sociale.

Un purtător de cuvânt al Biroului Sportiv din Beijing a declarat pentru AFP că investighează incidentul, precizând: „Vom anunța publicului rezultatele odată ce acestea vor fi disponibile”.

He Jie, în vârstă de 25 de ani, a câștigat aurul la maraton de la Jocurile Asiatice din 2023 de la Hangzhou.

Niciunul dintre sportivi nu a comentat incidentul.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Xi Jinping afirmă în mesajul de Anul Nou că nimeni nu poate opri „reunificarea” Chinei cu Taiwanul

Reacția Chinei la solicitările OMS pentru acces la mai multe informaţii cu privire la COVID-19

China a finalizat construcţia celui mai lung tunel de autostradă din lume, în Xinjiang

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Partenerii noștri