Live

Victoria Nuland glumește pe seama Nord Steam 2: Rușii ar putea să pompeze vodcă prin gazoduct

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Subsecretara de stat americană, Victoria Nuland, a glumit pe seama gazoductului Nord Stream 2, în condițiile în care acesta ar putea să nu se mai deschidă, ca urmare a amenințării rusești la adresa Ucrainei și a tensiunilor dintre Rusia și Occident. Nuland a glumit alături de jurnaliști spunând că Rusia ar putea „pompa vodcă sau ulei de măsline” prin gazoduct. Totuși, ea a spus că gazoductul nu a fost încă testat și certificat de autoritățile germane din domeniu și că, deci, acesta nu este încă funcțional.

În timpul briefingului de presă zilnic, jurnalistul Associated Press, Matthew Lee, a reacţionat la o afirmaţie a subsecretarului de stat, care declarase că, „dacă Rusia va invada Ucraina, într-un fel sau altul, Nord Stream 2 nu va progresa”, conform Agerpres.

Matthew Lee i-a atras atenţia lui Nuland că, de fapt, construcţia gazoductului este finalizată şi conducta poate fi utilizată pentru a transporta orice, de la ulei de măsline la gaze naturale sau vodcă.

„Vodca ar fi bună. Uleiul de măsline ar fi bun”, a răspuns în glumă Victoria Nuland. Însă, Nuland nu a fost de acord cu jurnalistul american, cum că Nord Stream 2 este pe deplin operaţional, ea amintind în acest sens că gazoductul nu a fost testat şi nici certificat de Germania. Potrivit lui Nuland, în momentul de faţă conducta rusă nu este altceva decât „o bucată de metal pe fundul oceanului”.

Agenţiile de presă ruse consemnează, vineri, reacţia purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit Interfax, el s-a declarat convins că spusele subsecretarului de stat american nu sunt decât o glumă.

„Nuland nu a făcut o asemenea declaraţie. Nu sunt înclinat să o apăr pe doamna Nuland, ea nu face parte dintre marii noştri prieteni, mai degrabă din categoria marilor noştri critici, totuşi ea nu a făcut o astfel de declaraţie. A glumit pur şi simplu la remarca unui jurnalist, iar aceasta nu este o declaraţie”, a afirmat Peskov.

În virtutea unui acord încheiat vara trecută cu Washingtonul asupra acestui gazoduct pe care americanii nu-l voiau, dar care este acum finalizat, Berlinul a afirmat că viitorul Nord Stream 2 se va hotărî în funcţie de decizia Moscovei de a invada sau nu Ucraina, notează AFP. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”

Partenerii noștri