Live

Viktor Orban cere ca UE să-și regândească sancțiunile împotriva Rusiei. Care sunt motivele invocate de premierul maghiar

Data actualizării: Data publicării:
Premierul maghiar, Viktor Orban. Sursa Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană trebuie să îşi regândească sancţiunile impuse Rusiei, pentru că aceste sancţiuni menţin preţurile la energie la un nivel ridicat, ceea ce afectează competitivitatea economică a blocului comunitar, a declarat vineri premierul ungar, Viktor Orban, transmite Reuters.

Liderii statelor UE, reuniţi săptămâna trecută la un summit informal care a avut loc la Budapesta, au semnat o declaraţie asupra competitivităţii Uniunii Europene. Liderii europeni s-au angajat în declaraţia finală a summitului să exploreze „noi instrumente" de finanţare a transformărilor economice pe care doresc să le impulsioneze pentru a creşte competitivitatea blocului comunitar şi a reduce astfel terenul pierdut în faţa SUA şi a Chinei.

„Preţurile la energie trebuie reduse prin orice mijloace. Asta înseamnă că sancţiunile trebuie regândite pentru că, în conformitate cu actuala politică de sancţiuni, preţurile la energie nu vor coborî", a declarat Viktor Orban, într-un interviu pentru postul public de radio din Ungaria.

Orban a precizat că firmele americane plătesc un sfert din suma pe care firmele europene o plătesc pentru gaze şi electricitate, un dezavantaj care nu poate fi contracarat prin alte mijloace.

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, în 2022, Orban a devenit unul din cei mai vocali critici ai sancţiunile impuse Moscovei de Uniunea Europeană, precum şi ai sprijinului financiar şi militar oferit de blocul comunitar Ucrainei.

În timp ce ţările din Vestul Europei au făcut eforturi serioase pentru a nu mai fi dependente de energia rusească, Ungaria îşi asigură între 80 şi 85% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, ţară care îi furnizează şi 80% din necesarul său de petrol.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va inspecta partea ocupată a regiunii Herson din cauza sinuciderilor în rândul militarilor săi, spun partizanii ucraineni

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Rusia a lăsat Abhazia în „întuneric total, la propriu și la figurat”. Liderul regiunii separatiste cere ajutor

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Partenerii noștri