Live

Vaccinarea devine obligatorie pentru personalul medical din Italia

Data publicării:
Italia a făcut obligatorie vaccinarea personalului medical Foto: Guliver/GettyImages

Cadrele medicale și farmaciștii din Italia vor fi obligați să se vaccineze contra COVIDDacă refuză, aceștia riscă să fie suspendați pentru tot restul anului, fără plata salariului. Decizia apare într-un decret semnat miercuri de premierul Mario Draghi, scrie Reuters

Recent, mai multe focare de COVID au fost identificate în spitale din Italia și sunt puse pe seama faptului că personalul medical a refuzat imunizarea, pe fondul unui curent anti-vaccinist în creștere.

Criticii guvernului de la Roma pun însă sub semnul întrebării legalitatea decretului. Ei spun că acesta discriminează prin obligarea unei anumite categorii profesionale să se imunizeze.

Pe de altă parte, decretul guvernului Draghi oferă protecție legală pentru personalul care se ocupă de vaccinare, o măsură pe care o ceruseră lucrătorii din domeniu, după ce cadre medicale au fost anchetate pentru omucidere după moartea, în Sicilia, a unui bărbat vaccinat.

Italia, a cărei campanie de vaccinare este îngreunată de furnizarea întârziată a dozelor de vaccin, la fel ca și alte țări ale Uniunii Europene, are ca obiectiv să ajungă la 500.000 de vaccinări zilnice în aprilie, față de cele 230.000 din prezent. Începând din decembrie, au fost administrate circa 10 milioane de doze de vaccin, iar 3,1 milioane de italieni din cei 60 de milioane au fost imunizați cu ambele doze. 

Italia trece însă de o lună printr-un nou val de infecții și decese, ceea ce a făcut guvernul să înăsprească restricțiile și să limiteze libertatea de circulație. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Cum l-au numit italienii de la Gazzetta dello Sport pe Dan Șucu, noul investitor majoritar român de la Genoa

Partenerii noștri