Live

Galerie Foto Vacanțe compromise în Turcia de o vară de coșmar: Cel puțin 4 morți în zeci de incendii de vegetație

Data actualizării: Data publicării:
Unele hoteluri a trebuit să fie evacuate din cauza incendiilor Foto: Profimedia

Vară de coșmar în stațiunile turcești, din cauza incendiilor de vegetație. Mii de turiști și-au compromis vacanțele și sunt gata să plece acasă. În Marmaris, mai multe hoteluri au fost evacuate. Cel puțin 4 oameni și-au pierdut viața, iar 350 au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fum. În ultimele trei zile, 85 de incendii au avut loc în 26 de provincii ale Turciei. 11 dintre ele ard și acum. 

Oficialii turci susțin că marea majoritate a focarelor au fost provocate intenționat.

Vacanța pentru mii de turiști, în sudul și vestul Turciei, este departe de a le fi adus liniștea mult dorită. La Marmaris, Bodrum, Mugla, dar și la Side și Manavgat, lângă Antalya, flăcările par să fi scăpat total de sub control. Intervențiile sunt dificile, din cauza terenului accidentat din spatele hotelurilor, dar puternic împădurit, cu păduri de pini care ard ca niște torțe. Sunt de ajuns câteva scântei pentru apariția unui nou focar.

A fost o noapte de foc pentru locuitorii multor zone de pe coasta de est și de sud a Turciei. Incendiile de vegetație au afectat regiuni întregi, în ciuda eforturilor disperate ale autorităților și localnicilor de a aduce flăcările sub control.

Imagini apocaliptice au fost surprinse în Mugla, în regiunea Bodrum de la Marea Egee, unde focul a înaintat toată noaptea de pe versanți spre mal, unde sunt și zonele locuite. Peste tot, focul se apropie periculos de clădiri, iar pe drumurile de pe creastă, echipele de intervenție pot fi prinse oricând în capcana de foc.

În unele zonele împădurite, copacii sunt carbonizați, fără pic de verde, dar în mod curios, în unele locuri, focul s-a oprit chiar lângă hoteluri și piscine, care nu au nici măcar cenușă pe ziduri și terase.

În alte locuri, din nefericire, focul a distrus totul - case, ferme, hambare, iar multe animale domestice au murit asfixiate sau arse de vii pentru că nu au fost evacuate la timp. Imagini dramatice, în care proprietarii plâng și-și strigă animalele rătăcite, impresionează până la lacrimi.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro pentru refugiații sirieni din Turcia

Donald Trump califică situația din Siria drept o „preluare neprietenoasă” din partea Turciei. „Assad era un călău”

Partenerii noștri