Live

Ursula von der Leyen, mesaj pentru Zelenski: După depășirea războiului, Ucraina trebuie să își consolideze lupta anticorupție

Data actualizării: Data publicării:
Volodimir Zelenski și Ursula von der Leyen. Foto: Profimedia Images

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, după întâlnirea cu președintele Volodimir Zelenski, că este nevoie ca Ucraina să își consolideze legislația anticorupție, relatează The Guardian. Comisia Europeană este așteptată să își finalizeze avizul privind aderarea Ucrainei la UE săptămâna viitoare.

După întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele Comisiei Europene a spus: „Mai trebuie să fie implementate reforme, pentru a consolida statul de drept, pentru a lupta împotriva corupției, de exemplu, sau pentru a moderniza administrația, ceea ce va ajuta și la atragerea investitorilor”.

„Ucraina este în război. Deci, concentrarea voastră și sprijinul nostru este să depășiți acest război atroce și oribil. Dar vrem să privim mai departe. Și, odată cu reconstrucția, vrem să vedem ce trebuie făcut în continuare”, i-a transmis ea președintelui ucrainean.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că statele membre ale Uniunii Europene se vor afla la summitul din 23-24 iunie în faţa unei "decizii istorice" cu privire la eventuala candidatură a Ucrainei în vederea aderării ţării la UE.

„Sper că peste 20 de ani, când vom privi în urmă, vom putea spune că am făcut lucrul corect", le-a declarat Von der Leyen jurnaliştilor în timpul călătoriei de întoarcere după o vizită efectuată la Kiev.

Comisia intenţionează să publice până la finalul săptămânii viitoare o recomandare în această privinţă.

„Ucraina a realizat multe în ultimii ani, dar rămân multe lucruri de făcut. Recomandarea noastră va reflecta cu grijă acest aspect", a adăugat preşedinta Comisiei Europene.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc asupra orașului Nikopol din sudul Ucrainei: cel puțin opt răniți

Lavrov: Rusia e dispusă să colaboreze cu viitoarea administrație Trump dar SUA trebuie să facă primul pas

Atac rusesc cu rachete asupra orașului Krivoi Rog. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Al treilea Crăciun sub bombele lui Putin. Zelenski a urat pace ucrainenilor. „Cât suntem împreună, răul nu are nicio șansă”

Partenerii noștri