Live

Unul dintre ultimii lideri ai opoziției din Belarus, care a rămas în țară și se afla în libertate, a fost reținut de „bărbați mascați”

Data publicării:
Proteste de susținere a Mariei Kolesnikova în Minsk, Belarus. Foto: Profimedia Images

Avocatul Maxime Znak, unul dintre ultimii doi membri ai Consiliului de Coordonare al opoziţiei încă în libertate şi rămaşi în Belarus, a fost reţinut miercuri dimineaţă de bărbaţi mascaţi, îmbrăcaţi în haine civile, au anunţat aliaţii săi, potrivit AFP şi Reuters, informează Agerpres.

„Maxime Znak a venit la birou pentru a participa la o videoconferinţă, însă nu s-a mai alăturat (discuţiei). Nu a mai apucat decât să trimită cuvântul 'mascaţi'”, a informat serviciul de presă al grupului său de opoziţie pe canalul său de mesagerie, Telegram, publicând de asemenea o fotografie cu avocatul condus de bărbaţi înarmaţi şi în civil.

Potrivit agenţiei de presă RIA, poliţia din Belarus nu are informaţii privind o presupusă reţinere a lui Znak.

Avocatul lui Znak a declarat, citat de Sputnik Belarus, că apartamentul politicianului de opoziţie a fost verificat de comisia de anchetă a ţării.

Conform Sputnik Belarus, Znak face obiectul unor proceduri judiciare din partea comisiei de anchetă.

Agenţia Interfax a relatat că anchetatori ai statului au verificat de asemenea birourile politicianului de opoziţie Viktor Babariko, aflat la închisoare.

Marţi, o cunoscută lideră a opoziţiei, Maria Kolesnikova, şi-a rupt paşaportul pentru a nu putea fi forţată să treacă graniţa în Ucraina după ce a fost răpită de pe stradă la Minsk, au spus doi dintre aliaţii săi.

Consiliului de Coordonare al opoziţiei încearcă să obţină un dialog cu liderul Aleksandr Lukaşenko în legătură cu ceea ce consideră a fi alegerile prezidenţiale falsificate de la începutul lunii august, în urma cărora a izbucnit o amplă mişcare de protest împotriva veteranului preşedinte al ţării.

Citește și Maria Kolesnikova a fost arestată la granița cu Ucraina după ce a încercat să fugă din țară, susțin autoritățile din Belarus

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lukașenko amenință cu închiderea completă a internetului în Belarus „ca să nu se ajungă la un război mai rău ca în Ucraina”

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Președintele Lukașenko: „Doamne ferește ca o femeie să fie aleasă președinte în Belarus”

Letonia spune că gardurile de la frontierele cu Rusia și Belarus sunt aproape gata

Partenerii noștri