Unul din patru spanioli a fost imunizat cu cel puţin o doză de vaccin anti-COVID
Unul din patru spanioli a fost vaccinat cu cel puţin o doză de vaccin împotriva Covid-19, au anunțat autoritățile din sectorul sănătății luni, în timp ce țara accelerează programul de vaccinare, transmite Reuters.
În total, 12.162,359 de oameni au primit o doză din cele patru vaccinuri utilizate în Spania, respectiv 25,6% din populaţia de 47 de milioane.
Aproximativ 5.098,903 de oameni au fost vaccinaţi cu ambele doze de vaccin, respectiv 11% din populaţie.
Premierul socialist Pedro Sanchez a declarat luna trecută că se aşteaptă ca 70% din populaţie să fie vaccinată până la sfârşitul lunii august.
Rata de infectare cu coronavirus la două săptpămâni a scăzut luni la 223 de cazuri la 100.000 de persoane, comparativ cu 229 vineri, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.
Numărul cumulat al cazurilor de infectare cu coronavirus a urcat la 3.540,430, iar cel al deceselor a fost de 78.293.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News