Live

Uniunea Europeană avertizează Turcia că folosirea migranţilor sirieni pentru a pune presiune pe statele europene este inacceptabilă

Data publicării:
Credit line: Ozan KOSE / AFP / Profimedia

Decizia Turciei de a-şi deschide frontiera cu Grecia pentru migranţi, ignorând acordul din 2016 cu Uniunea Europeană, este inacceptabilă şi orice astfel de presiune politică va fi respinsă, au declarat vineri miniştrii de externe ai statelor membre ale UE, la finalul unei reuniuni extraordinare desfăşurate la Zagreb, transmite Reuters, citat de Agerpres.

„Această situaţie de la frontiera externă a UE este inacceptabilă. Uniunea Europeană şi statele sale membre rămân decise să protejeze eficient graniţele externe ale UE. Trecerile ilegale nu vor fi tolerate. În această privinţă, UE şi statele sale membre vor lua toate măsurile necesare, în concordanţă cu legislaţia UE şi internaţională.

Migranţii nu trebuie să fie încurajaţi să încerce să treacă ilegal, pe sol sau pe mare. Consiliul cere guvernului turc şi tuturor actorilor şi organizaţiilor din teren să ia în serios acest mesaj şi să contracareze diseminarea de informaţii false”, se arată în declaraţia adoptată la finalul reuniunii, potrivit site-ului consilium.eu.

De asemenea, UE îşi reafirmă solidaritatea deplină cu Grecia, care întâmpină o situaţie fără precedent, precum şi cu Bulgaria, Cipru şi alte state membre care ar putea fi afectate în mod similar, inclusiv în eforturile de a gestiona frontierele externe ale Uniunii.

Consiliul UE reaminteşte că se aşteaptă ca Turcia să pună în practică deplin prevederile declaraţiei comune din 2016 cu privire la toate statele membre. „Această declaraţie produce rezultate tangibile, inclusiv prin susţinerea eforturilor semnificative ale Turciei de a găzdui migranţi şi refugiaţi”, mai menţionează declaraţia Consiliului UE.

Pe de altă parte, referitor la situaţia din Siria, miniştrii au reiterat poziţia UE conform căreia toţi autorii crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii trebuie să fie traşi la răspundere.

„Consiliul cere regimului sirian să revină la masa negocierilor, repetă că orice soluţie durabilă la conflict presupune o tranziţie politică reală, în acord cu rezoluţia 2254 a Consiliului de Securitate al ONU şi cu comunicatul de la Geneva din 2012 negociat de părţile siriene în cadrul procesului de la Geneva condus de ONU, şi rămâne angajat faţă de unitatea, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului sirian”, adaugă declaraţia adoptată la finalul reuniunii de la Zagreb.

Turcia a anunţat, joi, că îşi va deschide frontiera cu Siria pentru refugiaţii care se îndreaptă spre Europa dacă violenţele actuale nu vor lua sfârşit. Ministrul turc de interne, Suleyman Soylu, a precizat că 1.000 de poliţişti sunt desfăşuraţi joi la graniţa cu Grecia.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul refugiat sirian care ajunge primar al unei localităţi Germania

Turcia ar putea primi 3,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a-i găzdui pe refugiații din Siria până în 2024

Alegeri cu rezultat previzibil în Siria. Refugiații își pierd speranța: „Cât timp va rămâne Assad la putere, nu mă voi întoarce”

NYT: Guvernul grec ar fi expulzat peste o mie de refugiați, abandonându-i pe mare în bărci gonflabile

Partenerii noștri