Live

Uniunea Europeană cere câte 10 euro pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare doză de vaccin AstraZeneca

Data actualizării: Data publicării:
Administrarea vaccinului anti-Covid-19. Foto: Profimedia

Un avocat la Uniunii Europene a solicitat, miercuri, unei instanțe din Bruxelles să impună o amendă mare companiei AstraZeneca pentru întârzierile în livrările de vaccinuri împotriva Covid-19 către UE, scrie Reuters.

Avocatul Uniunii Europene susține că blocul comunitar vrea câte 10 euro pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare doză de vaccin AstraZeneca. Acesta a spus că UE vrea și penalități de 10 milioane de euro pentru fiecare încălcare a contractului.

„AstraZeneca nici măcar nu a încercat să respecte contractul”, a declarat avocatul UE, Rafael Jafferali, în fața unei instanțe de la Bruxelles în prima ședință cu privire la fondul cauzei.

Verdictul instanței este așteptat luna viitoare.

Contractul semnat de Comisia Europeană cu AstraZeneca prevedea 300 de milioane de doze pentru cele 27 de țări membre, eșalonat în  anul 2021. Cu toate acestea, AstraZeneca a livrat doar 30 de milioane de doze în primul trimestru. Pentru cel de-al doilea trimestru, compania a anunţat că va putea livra numai 70 de milioane de doze.

Compania a declarat în repetate rânduri că contractul nu este obligatoriu, deoarece s-a angajat doar să facă „cele mai bune eforturi rezonabile” pentru a livra dozele promise.

AstraZeneca este acuzată că a distribuit dozele către „alți clienți”.

Compania a declarat că dozele produse în Marea Britanie au fost rezervate în baza unui contract semnat de guvernul britanic cu Universitatea din Oxford, care a dezvoltat vaccinul.

Editor : Raluca Tindeche

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri