Live

Ungaria va decide în martie dacă aprobă aderarea la NATO a Finlandei și Suediei

Data actualizării: Data publicării:
Viktor Orban Foto: Profimedia

Parlamentul Ungariei va începe, de miercurea viitoare, dezbaterea privind ratificarea aderării la NATO a Suediei şi Finlandei, dar votul parlamentarilor va avea loc abia la începutul lunii martie.

Potrivit propunerilor privind ordinea de zi a sesiunii parlamentare care începe luni, 27 februarie, şi durează trei zile, subiectul ratificării este planificat pentru 1 martie.

FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, care este considerat politicianul european cel mai apropiat de Rusia, dispune de o majoritate de două treimi în legislativ. Ungaria amână de luni bune ratificarea aderării ţărilor nordice la alianţă şi este singura ţară membră a UE care nu a făcut încă acest lucru.

Totuşi, nu se preconizează ca deputaţii ungari să voteze săptămâna viitoare, ci după încă o săptămână, pe 7 martie, după cum a relatat cotidianul digital independent Hvg.hu, conform Agerpres.

Finlanda şi Suedia au solicitat să adere la NATO ca o reacţie la invazia rusească în Ucraina. Până acum, 28 din cei 30 de membri ai alianţei nord-atlantice - toţi, cu excepţia Ungariei şi Turciei - au ratificat documentul de aderare a celor doi noi parteneri, dar este nevoie de aprobarea tuturor parlamentelor din ţările membre.

Turcia s-a arătat favorabilă intrării Finlandei în NATO, dar blochează, pentru moment, candidatura Suediei, cerând în schimb autorităţilor de la Stockholm să predea justiţiei turce persoane acuzate de terorism şi să interzică manifestaţii ale organizaţiilor pro-kurde pe care Turcia le consideră teroriste. 

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Partenerii noștri