Live

Ungaria oferă permise de conducere gratuite, începând de azi. Care este motivul

Data publicării:
Ungaria va oferi, începând de la 1 martie, peste 1.000 de permise de conducere gratuite cetățenilor săi. Foto: Shutterstock

Ungaria va oferi, începând de la 1 martie, peste 1.000 de permise de conducere gratuite cetățenilor săi, în baza unui program de formare a șoferilor. Scopul este acela de a atenua deficitul de șoferi în sectorul transporturilor şi al transportului de persoane, scrie Hirado.hu.

Programul, care va fi implementat cu o finanţare internă de 1,7 miliarde de forinţi (4,32 milioane euro), va permite unui număr de peste 1 000 de persoane să obţină un permis de conducere, ceea ce poate contribui substanţial la creşterea ocupării forţei de muncă şi la îmbunătăţirea competitivităţii transportului rutier de mărfuri şi de pasageri, a anunţat, joi, într-un comunicat, Sándor Czomba, secretar de stat pentru politica de ocupare a forţei de muncă în cadrul Ministerului Economiei Naţionale din Ungaria.

Acesta a adăugat că, în ultimii ani, după implementarea cu succes a cursurilor de pregătire a şoferilor, finanţate de stat, OFA Nonprofit Kft. (Societatea Naţională de Utilitate Publică pentru Ocupare a Forţei de Muncă Fără Profit) va lansa un nou program, de la 1 martie 2024, în cadrul căruia va oferi participanţilor posibilitatea să obţină permisele de conducere categoria C, C+E şi D, precum şi cardul care atestă că şoferul are cunoştinţele şi calificările necesare pentru a conduce în mod profesionist. Pe lângă cetăţenia maghiară, condiţiile de participare la concurs sunt: permisul de conducere categoria B, cu vechime de cel puţin 2 ani, aptitudine medicală şi, în funcţie de tipul de pregătire, certificat de competenţă profesională categoria a II-a sau a III-a.

Formarea este deschisă persoanelor inactive pe piaţa forţei de muncă, care se află în căutarea unui loc de muncă, dar şi persoanelor care au deja un loc de muncă. De asemenea, programul ajută persoanele să îşi găsească un loc de muncă prin încheierea de acorduri de cooperare cu angajatorii parteneri care garantează angajarea participanţilor admişi la examen pentru cel puţin 12 luni.

În plus, specialiştii de la OFA vor oferi îndrumare participanţilor atât în timpul perioadei de formare, cât şi în timpul perioadei de căutare a unui loc de muncă. Participanţii vor trebui să plătească o contribuţie proprie de maximum 30 %, care va fi rambursată integral de către operator după 12 luni de la finalizarea cu succes a formării şi angajării într-un loc de muncă, ca şofer, corespunzător permisului obţinut, astfel că participanţii vor primi o calificare în mod gratuit.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Atuurile politicianului maghiar care ar putea câștiga în fața lui Viktor Orban, pe care l-a numit „Al Capone al Carpaților”

Partenerii noștri